X

O parte din Ţara Galilor declară stare de secetă

Starea de secetă a fost declarată vineri de autorităţile britanice pentru o parte din Ţara Galilor, la o săptămâna după o măsură identică care vizează majoritatea teritoriului Angliei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această decizie, care vizează sud-vestul Ţării Galilor, mai ales în jurul oraşelor Swansea şi Llanelli, deschide calea pentru restricţii locale privind utilizarea apei, deja în vigoare în unele locuri.

Citeşte şi: Forţele aeriene ruse au tras la Kerci, în peninsula Crimeea – Black News

Ea intervine după cea mai secetoasă primavară şi început de vară de peste 40 de ani din acest teritoriu.

În iulie, Ţara Galilor a primit doar 65,5% din precipitaţiile medii obişnuite, iar unele cursuri de apă sunt “extrem de scăzute”, a declarat Departamentul de Resurse Naturale din Ţara Galilor (NRW).

O stare de secetă a fost declarată pe 12 august pentru o mare parte din Anglia, în special pentru partea sudică.

Drept urmare, restricţii privind utilizarea apei vor fi instituite la Londra, începând din 24 august.

Citeşte şi: Explozii în apropierea unei baze aeriene ruse la nord de Sevastopol – Black News

Circa 15 milioane de locuitori din capitala Marii Britanii şi regiunea Oxford, la vest, nu vor mai putea, printre altele, să-şi ude grădinile, să-şi umple piscinele, să-şi spele maşinile, geamurile sau terasele folosind un furtun de grădină.

Deşi Marea Britanie s-a bucurat de o vreme umedă în ultimele zile, va fi nevoie de ploi abundente în toamnă şi iarnă pentru a permite refacerea pânzelor freatice, afirmă autorităţile.

Tags: Departamentul de Resurse Naturale din Ţara Galilor (NRW)Llanellilondramarea britanieregiunea OxfordsecetaSwanseaŢara Galilor
Categorii: Diaspora