O participantă la asaltul Capitoliului recunoaşte că a făcut o ‘remarcă prostească’: ‘O caut pe Nancy Pelosi ca să o ÎMPUŞC în CREIER’

Publicat:

Proprietara unei săli de fitness din statul american Pennsylvania şi-a recunoscut, marţi, rolul în asaltul din ianuarie de la Capitoliu, recunoscând că s-a filmat în cursul evenimentelor în timp ce declara că o căuta pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, ca să o “împuşte în creier”, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Dawn Bancroft, în vârstă de 59 de ani, i-a declarat judecătorului federal Emmet Sullivan din Washington D.C. că nu a intenţionat de fapt să o ameninţe pe Pelosi şi a fost doar o “remarcă prostească, juvenilă” de moment.


Citeşte şi: MĂCEL într-o închisoare din Ecuador! 24 de deţinuţi au fost ucişi! – Black News

Magistratul şi-a exprimat însă preocuparea în legătură cu afirmaţiile femeii din 6 ianuarie şi s-a declarat nedumerit de ce procurorii au reţinut împotriva ei doar acuzaţia de participare la o manifestaţie ilegală, pasibilă de maxim 6 luni închisoare, în locul acuzaţiei mai grave de ameninţare la adresa unui membru al Congresului.

Tot marţi, o altă americancă din Pennsylvania, Diana Santos-Smith, de 32 de ani, care a călătorit la Washington în acelaşi tren cu Bancroft şi a apărut în înregistrarea video incriminatoare a pledat “vinovată” de participare la asalt.

Judecătorul Sullivan a acceptat totuşi pledoariile celor două, avertizându-le că va avea mai multe de spus când se va da sentinţa, în ianuarie.

Sullivan şi-a exprimat totodată surprinderea faţă de “transformarea în terorişti” a atâtor cetăţeni care respectă legea, în momentul revoltelor, şi a menţionat că este de acord cu recente comentarii ale fostului preşedinte George W.Bush referitoare la acele evenimente în care acesta vorbeşte de un act de terorism intern de acelaşi nivel cu atacurile de la 11 septembrie.

“Am intrat în Capitoliu. Ne-am adus contribuţia. Am căutat-o pe Nancy ca să o împuşcăm în afurisitul de creier. Nu am găsit-o, dar totul e bine”, spune Bancroft în filmarea selfie, făcută la ieşirea din clădirea legislativului american, unde a petrecut, potrivit procurorilor, mai puţin de un minut.

Procurorul adjunct Sean Murphy a explicat că biroul său a optat ca Bancroft să nu fie acuzată de proferarea de ameninţări la adresa unui membru al Congresului pentru că a făcut respectivele remarci la ieşirea din clădire şi nici ea, nici Santos-Smith nu erau înarmate.

Mai mult, spre deosebire de alţi participanţi la asalt care au fost inculpaţi, Bancroft nu a postat înregistrarea în social media, ci a trimis-o doar unui prieten, cu alte cuvinte “nu a fost destinată distribuirii în masă”, a subliniat avocata femeii, Carina Laguzzi.

Respectivul prieten a predat în cele din urmă filmarea poliţiei federale FBI, a menţionat avocata. “Prietenul la nevoie se cunoaşte”, a replicat judecătorul.

Citeşte şi: Biden este CONTRAZIS de generalii săi privind retragerea americană din Afganistan – Black News

Tot marţi, un alt american din Pennsylvania, Jackson Kostolsky, care apare într-o înregistrare pe camerele video purtând o jachetă cu imprimeu leopard, a pledat “vinovat” de participare la proteste, într-o audiere prin videolink în faţa altui judecător districtual. Atât el, cât şi cele două femei sunt în libertate sub control judiciar până la pronunţarea sentinţei.

Un total de 55 de rezidenţi din Pennsylvania au fost inculpaţi pentru participare la asalt, 11 dintre ei pledând “vinovat”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.