X

O pisică siberiană se va alătura familiei prim-ministrului britanic la Downing Street Nr. 10

O pisică siberiană se va alătura familiei prim-ministrului britanic la Downing Street Nr. 10

Keir Starmer le-a permis copiilor lui să adopte o nouă pisică în perioada în care familia sa va locui în reşedinţa oficială de la Downing Street Nr.10, după “o lungă vară de negocieri” care au vizat iniţial un câine, a dezvăluit prim-ministrul Regatului Unit, informează DPA.

“O pisică siberiană” va fi noul animal de companie al familiei Starmer, a declarat prim-ministrul britanic într-un interviu acordat pentru postul radiofonic BBC 5 Live, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Prim-ministrului Keir Starmer i s-a cerut o actualizare a declaraţiilor pe care le-a făcut în timpul campaniei electorale generale din vară, potrivit cărora copiii săi îl presau să adopte un câine din rasa Ciobănesc german.

“Ei bine, acele negocieri au avut loc. A fost o vară lungă de negocieri, cu progrese şi regrese, cu diferite opţiuni”, a răspuns el.

“Dar acum am optat pentru – şi acest lucru a fost convenit după lungi negocieri, pentru că am spus la un moment dat că vom intra într-o cameră şi că nu vom ieşi de acolo până nu vom rezolva problema – ideea de a adopta o pisică în loc de un câine. Este o pisică siberiană, care a fost preluată azi de fiica mea şi aşa se încheie povestea aceasta”, a mai spus Keir Starmer.

Cealaltă pisică de la Downing Street Nr. 10, motanul Larry, căruia jurnaliştii britanici i-au acordat titlul neoficial de “prinzător-şef de şoareci”, a devenit o celebritate în ultimul deceniu, apărând adeseori pe stradă în timpul unor momente politice importante.

Keir Starmer şi familia lui s-au mutat în reşedinţa premierilor britanici din Downing Street Nr. 10 în vara acestui an alături de propria lor pisică, JoJo, adoptată de la un adăpost pentru animale fără stăpân.

Întrebat despre reacţia motanului Larry după aducerea unui nou membru în familia de feline de la Downing Street Nr. 10, prim-ministrul britanic a dezvăluit problemele generate de viaţa trăită alături de animale de companie într-o reşedinţă cu norme de securitate ridicată.

Citește și: Iohannis, întrebat ce va face din decembrie: ‘Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului’

“Problema cu care ne confruntăm, care este aceeaşi şi pentru pisica JoJo, este că singura uşă de ieşire din noul nostru apartament este rezistentă la bombe”, a spus el.

“Prin urmare, instalarea unei mici uşi batante pentru pisici se dovedeşte a fi puţin cam dificilă”, a adăugat Keir Starmer.

“Însă fiicele noastre ne-au convins că problema nu este mai mare în cazul în care ai două pisici în loc de una singură. Şi, de aceea, am adoptat acum această pisică”, a precizat prim-ministrul Regatului Unit.

Tags: Downing StreetKeir Starmerpisică
Diverse