X

O plantaţie de canabis, descoperită pe terenul unei mănăstiri în Creta

Poliţia greacă a descoperit o plantaţie de canabis, cu peste 1.100 de plante, pe terenul împrejmuit al unei mănăstiri la vest de oraşul port Heraklion, în Creta, relatează dpa, potrivit agerpres.

Infractorii, a căror identitate nu se cunoaşte în prezent, au tăiat gardul şi au construit căi de aprovizionare şi de evacuare foarte sofisticate şi chiar un bazin pentru a uda plantele, a relatat miercuri ziarul To Pronto Thema.

Citește și : Papa Francisc denunţă ‘monstruozităţile’ şi ‘cadavrele torturate’ din Ucraina

Potrivit poliţiei elene, recolta din acest an ar fi fost de aproximativ o tonă de canabis, cu o valoare pe piaţă de 2 milioane de euro (1,98 milioane de dolari).

Plantaţii mari de canabis sunt descoperite frecvent pe întreaga insulă. Bande armate apără unele zone izolate astfel încât nici măcar poliţia nu îndrăzneşte să pătrundă în aceste zone.

Folosirea proprietăţii mănăstirii a revoltat populaţia. Unele plante fuseseră chiar atârnate cu şiraguri de mărgele folosite la rugăciune, iar suspecţii s-ar fi dat drept pelerini pentru a introduce plantele de pe terenul mănăstirii.

Citește și : Charles al III-lea vrea o ceremonie de încoronare mai modestă decât cea a mamei sale

Tags: canabisCretaHeraklionTo Pronto Thema
Categorii: Diaspora