O posibilă nouă mutație a fost detectată în mai multe regiuni din Brazilia

O posibilă nouă variantă a coronavirusului SARS-CoV-2 a fost detectată în mai multe regiuni din Brazilia, a anunţat vineri Laboratorul Naţional de Calcul Ştiinţific (LNCC), aflat în subordinea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei, informează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.  

Cercetătorii brazilieni au descoperit noua variantă într-un context în care sistemul sanitar naţional se află în prag de colaps din cauza unei creşteri a numărului de cazuri de infectare cu varianta P.1 care a apărut în nordul statului brazilian Amazonas în noiembrie 2020.

Citește și : Boris Johnson: Decizia de a suspenda părţi ale Protocolului nord-irlandez este legală şi corectă

Un studiu realizat în 39 de municipalităţi din cinci state braziliene “a condus la identificarea unei posibile noi variante a SARS-CoV-2 provenind din varianta B.1.1.33 aflată în circulaţie anterior în Brazilia”, a declarat laboratorul într-un comunicat emis vineri.

Această cea mai nouă variantă conţine o mutaţie ce ar putea “complica planificarea noilor strategii de control a COVID-19”, a atras atenţia laboratorul.

Rezultatele studiului au fost raportate în baza de date internaţională a genomului coronavirusului GISAID.

Citește și : Consiliul Europei cere Poloniei să ofere ‘acces la un avort legal’

“Necesitatea tot mai mare de supraveghere genomică eficientă, pentru a putea identifica din pripă potenţialele mutaţii virale, este evidentă, contribuind astfel la îmbunătăţirea vaccinurilor actuale împotriva COVID-19”, a subliniat laboratorul.

De la începutul pandemiei, Brazilia a raportat 11.363.380 de cazuri de COVID-19, cu 275.105 decese.

This post was last modified on 13/03/2021 10:03 10:03

Tags: Braziliacovid-19LNCCSARS-CoV-2
Categorii: Știrile zilei