X

O posibilă tornadă a făcut ravagii într-un orăşel din Canada

O posibilă tornadă, în urma căreia nu au fost raportate victime, a făcut ravagii joi după-amiază în regiunea Barrie din provincia canadiană Ontario, lăsând în urma sa numeroase locuinţe avariate, relatează Xinhua care citează CBC, potrivit agerpres.

Furtuna a durat aproximativ 10-15 minute, iar poliţia din Barrie a intervenit în urma apelurilor cu privire la existenţa unor pagube semnificative în extremitatea sud-estică a oraşului, care se află la aproximativ 115 kilometri nord de Toronto.

Citeşte şi: 81 de oameni au murit în POTOPUL din Germania – Black News

Poliţia din Barrie a declarat că mii de persoane au rămas fără curent electric, iar locuitorii afectaţi s-au refugiat la şcolile din apropiere.

Premierul din Ontario, Doug Ford, şi-a exprimat, pe reţelele sociale, compasiunea faţă de persoanele afectate de furtună.

Citeşte şi: SUA vor să restabilească ele internetul mobil din Cuba – Black News

Environment Canada a emis joi, înainte de prânz, o atenţionare de furtună severă, valabilă pentru Barrie şi alte zone învecinate. Agenţia a emis ulterior o avertizare de tornadă.

O mare parte din zona cuprinsă între sudul Ontario şi Toronto este în continuare vizată de o atenţionare de furtună puternică, potrivit Environment Canada.

Tags: BarriecanadaDoug FordOntariotornadaToronto
Categorii: Știrile zilei