X

O prezentatoare TV şi-a comparat colegul de platou cu o gorilă – VIDEO

O prezentatoare albă a unui jurnal de la o televiziune locală din SUA şi-a cerut scuze după ce l-a comparat în direct cu o gorilă pe coprezentatorul său, un bărbat de culoare, a relatat marţi canalul de televiziune NBC News, citat de AFP, potrivit agerpres.

Canalul de televiziune local KOCO din Oklahoma City a difuzat joia trecută imagini cu un pui de gorilă. Alex Housden s-a întors apoi către Jason Hackett şi i-a spus: ‘Seamănă un pic cu tine’, potrivit NBC.

Citeşte şi: SUA speră ca Japonia şi Coreea de Sud să-şi reia rapid relaţiile cordiale

A doua zi, Alex Housden, cu lacrimi în ochi, i-a cerut scuze lui Hacket: ‘Am spus ceva nechibzuit ieri, a fost ceva deplasat, i-am rănit pe mulţi. Vreau să-ţi spun din străfundul inimii mele că îmi cer scuze pentru ceea ce am spus. Ştiu că a fost greşit şi îmi pare rău’, a spus ea.

Jason Hackett a acceptat scuzele, dar a recunoscut că acele cuvinte ‘l-au rănit profund’. ‘Vrea să tragem o lecţie din aceasta, iar lecţia este aceasta: cuvintele contează’, a adăugat el.

Citeşte şi: Stare de urgenţă în Puerto Rico. Un uragan puternic ameninţă insula!

Incidentul survine pe fondul exacerbării tensiunilor rasiale în SUA în urma unei serii de remarci făcute de preşedintele republican Donald Trump, în special faţă de femei parlamentare din cadrul opoziţiei democrate.

Tags: Alex HousdengorilaJason HackettKOCO TVOklahoma CitySUA
Categorii: Știrile zilei