O primă grupare rebelă se retrage din viitoarea ”zonă demilitarizată” din nord-vestul Siriei

Publicat:

O primă grupare rebelă pro-Ankara şi-a anunţat duminică retragerea din viitoarea ”zonă demilitarizată” din nord-vestul Siriei, în virtutea acordului ruso-turc de la 17 seprembrie, care a permis îndepărtarea iminenţei unei ofensive a regimului în provincia Idleb, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Unităţi ale Faylaq al-Sham se retrag începând de duminică dimineaţa cu armamentul lor greu, inclusiv tancuri şi camioane, în sudul provinciei Alep şi la periferia de vest a oraşului” cu acelaşi nume, care se află ”în zona demilitarizată” prevăzută de acordul ruso-turc, a declarat pentru AFP directorul Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) Rami Abdel Rahman.


Citește și : Erdogan şi-a încheiat vizita în Germania inaugurând marea moschee la Koln

Gruparea, care ”8.500 până la 10.000 de combatanţi”, potrivit lui Abdel Rahman, face parte din Frontul Naţional de Eliberare (FNL), o coaliţie de grupări rebele formată la începutul lui august – la îndemnul Turciei – în provincia Idleb şi în părţi ale provinciei vecine, Alep, Hama şi Latakia, aflate în continuare sub controlul insurgenţilor.

”Este vorba despre a doua cea mai importantă grupare în nordul sirian în privinţa echipamentelor militare şi a treia ca număr de combatanţi”, potrivit directorului SOHR.

Această începere a retragerii are loc la o zi după respingerea acordului ruso-turc de către Jaich al-Ezza, o grupare rebelă din cadrul FNL activă în nordul provinciei Hama.

Încheiat la Soci (Rusia) pe 17 septembrie, acordul între Ankara şi Moscova a permis îndepărtarea perspectivei unei ofensive militare a regimului sirian, cel puţin pe termen scurt.

Citește și : Kosovo: Proteste la Pristina împotriva unui schimb de teritorii cu Serbia

El prevede să se creeze, până la 15 octombrie, o ”zonă demilitarizată” de 15 până la 20 de kilometri lăţime, sub controlul Rusiei şi Turciei, la Idleb şi în acest zone din jur, care constituie ultimul bastion insurgent în Siria devastată de război.

Declanşat în 2011 de reprimarea sângeroasă de către regimul lui Bashar al-Assad a unor manifstaţii în favoarea democraţiei, războiul din Siria a devenit tot mai complex în timp. El s-a soldat cu peste 360.000 de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post)

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post) Săptămâna viitoare, la...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Incendiile se răspîndesc în California, în toiul unui val de caniculă

Incendiile se răspîndesc în California, în toiul unui val de caniculă Pompierii din California luptau împotriva mai multor incendii, în toiul unui val de căldură,...

Luptătorii ruşi refuză ‘în unanimitate’ să participe la Jocurile Olimpice de la Paris

Luptătorii ruşi refuză 'în unanimitate' să participe la Jocurile Olimpice de la Paris Federaţia rusă de lupte a anunţat sâmbătă că luptătorii săi autorizaţi să...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.