O purtătoare de cuvânt şi un voluntar, ucişi de explozia unei bombe artizanale în centrul Ucrainei

Publicat:

O purtătoare de cuvânt a serviciului guvernamental pentru situaţii de urgenţă şi un voluntar care ajuta armata ucraineană au murit miercuri în explozia unei bombe artizanale în centrul Ucrainei, au transmis autorităţile, potrivit AFP, scrie agerpres.  

Incidentul s-a produs în cursul dimineţii pe o arteră centrală din Dnipro, oraş de aproape un milion de locuitori, conform poliţiei, care a publicat imagini cu carcasa carbonizată a unei maşini, în care se aflau cele două victime la momentul exploziei.


Citește și : Carantină PRELUNGITĂ la Canberra

“A fost declanşat un dispozitiv exploziv artizanal”, a comentat pentru AFP un responsabil al forţelor de ordine, care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului.

Cele două persoane moarte în explozie sunt purtătoarea de cuvânt a diviziei regionale a serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă, care gestionează în special operaţiunile de salvare şi pompierii, şi un membru al unei organizaţii patriotice şi organizator de cursuri de prim ajutor pentru armata ucraineană.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru “atentat terorist”, conform serviciilor de securitate (SBU). Niciun suspect nu a fost reţinut deocamdată.

În ultimii ani, mai mulţi oficiali ucraineni au fost vizaţi de atacuri.

Citește și : Prinţul Harry şi Jill Biden au adus un omagiu răniţilor de război americani

În iunie 2017, un membru al departamentului de informaţii al Ministerului Apărării a fost ucis în explozia maşinii sale-capcană la Kiev. Trei luni mai devreme, un responsabil al SBU a avut partea de aceeaşi soartă la Mariupol, în estul ţării.

Ucraina este în conflict din 2014 în Est cu separatişti proruşi, susţinuţi militar de Rusia, conform Kievului şi Occidentului. Acest război, care a izbucnit după anexarea Crimeii de către Rusia, a făcut până acum peste 13.000 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.