O reţea a femeilor afgane cer ca libertatea lor să nu fie sacrificată în favoarea păcii cu talibanii

Publicat:

O reţea a femeilor afgane a cerut marţi înalţilor responsabili politici din ţara lor să aibă grijă ca libertăţilor lor cu greu obţinute să nu fie tratate cu dispreţ în cursul negocierilor de pace cu talibanii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat difuzat înaintea unei reuniuni de marţi şi miercuri la Moscova între talibani şi membri ai opoziţiei faţă de preşedintele Ashraf Ghani, Afghan Women’s Network (Reţeaua Femeilor Afgane), care numără 3.500 de persoane şi 125 de organizaţii înscrise, a precizat că nu va accepta o pace în detrimentul libertăţii femeilor şi a cerut delegaţilor să apere drepturile femeilor, care reprezintă jumătate din cele 35 de milioane de locuitori ai Afganistanului.


Citește și : Mai mulţi jurnaliști sârbi, ameninţaţi cu moartea după ce au relatat despre protestele antiguvernamentale de la Belgrad

“În ultimii 17 ani, femeile afgane au obţinut, cu greu, progrese. Nu vrem să le pierdem. Dacă ei (talibanii – n.r.) revin şi impun restricţii asupra (drepturilor) femeilor, nu le vom accepta”, a declarat pentru AFP Mashal Roshan, o coordonatoare a Afghan Women’s Network.

“Este dreptul nostru de a merge la şcoală şi de a lucra, iar toată lumea trebuie să respecte asta”, a adăugat ea.

Sub regimul talibanilor în Afganistan (1996-2001), şcoala era interzisă pentru fete, iar femeile nu puteau avea un loc de muncă şi libertatea lor de mişcare era excesiv limitată.

Potrivit talibanilor, pe agenda reuniunii din capitala rusă se află “sfârşitul ocupaţiei, o pace durabilă şi stabilirea unui sistem de guvernare islamică intra-afgană”.

Niciun reprezentant al guvernului afgan, pe care talibanii îl consideră o marionetă a SUA, nu a fost invitat la Moscova şi nici la recentele discuţii dintre americani şi talibani de la sfârşitul lunii ianuarie de la Doha, spre nemulţumirea autorităţilor de la Kabul.

Femeile afgane, de asemenea în mare măsură excluse de la negocieri, se tem de o erodare a drepturilor lor dacă negociatorii vor încerca să încheie un armistiţiu rapid cu talibanii.

“Nu este necesar să se reinterpreteze viaţa femeilor afgane. În virtutea interpretării lor dure a Şaria (legea islamică – n.r.), talibanii le-au ţinut pe femei închise în locuinţele lor şi nu le-au permis să iasă decât însoţite de un bărbat şi ascunse sub burka”, se mai arată în comunicat.

Citește și : Iranul avertizează Israelul că va exista un răspuns „ferm şi adecvat” daca va lansa lovituri aeriene în Siria

Talibanii, prin intermediul purtătorului lor de cuvânt Zabihullah Mujahid, au dat asigurări recent pentru AFP că “nu se vor opune” ca fetele să poată merge la şcoală, iar femeile să muncească.

“Vom încerca să oferim un mediu sigur pentru educaţia şi munca femeilor (…) Tot ce este permis în Şaria va fi permis”, a adăugat atunci Mujahid, subliniind totuşi că amestecul între bărbaţi şi femeie “nu este permis de Şaria”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul Daniel Day-Lewis revine pe marele ecran

Actorul Daniel Day-Lewis revine pe marele ecran După o absență de șase ani, Daniel Day-Lewis, câștigător a trei premii Oscar, se întoarce pe marele ecran...

Anchetă în India privind vânzarea de bilete pentru concertele Coldplay

Anchetă în India privind vânzarea de bilete pentru concertele Coldplay Poliţia indiană a demarat o anchetă privind vânzarea pe piaţa neagră a biletelor pentru concertele...

Snapchat, acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori

Snapchat, acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori Snapchat este acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori, expunându-i la...

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles şi fiica Prinţului Andrew, aşteaptă al doilea copil. Prinţesa şi soţul ei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.