O româncă, angajată a UE în Rusia, bătută la Vladivostok de presupuşi ofițeri FSB

O angajată a Reprezentanței Uniunii Europene în Rusia a fost atacată și bătută la Vladivostok, Rusia, în dimineața zilei de 26 mai, relatează revista Spiegel, citând surse diplomatice europene.
Potrivit DW, femeia, cetățeană a României, se afla într-o deplasare de serviciu în Rusia, iar în dimineața incidentului a ieșit din hotel pentru o plimbare. În fața ei ar fi oprit un autoturism, din care au coborât doi bărbați care au amenințat-o și au agresat-o fizic.

Diplomata era însoțită de un coleg din Franța, iar cei doi intenționau să viziteze consulatele țărilor UE din Vladivostok. După incident, victima a fost evacuată din Rusia.

Citeşte şi: Ce este de știut în privința atacurilor Israelului și a ripostei Iranului – Stiripesurse.md

Deocamdată nu este clar cine sunt agresorii, însă diplomați europeni suspectează că ar fi vorba despre ofițeri ai Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB).

Incidentul a fost confirmat oficial de purtătoarea de cuvânt a UE, Anita Hipper, care a refuzat să ofere detalii suplimentare, dar a precizat că reprezentantul Rusiei în Belgia a fost convocat pentru o explicație.

Potrivit Spiegel, pe 17 iunie, la Moscova, reprezentanți ai mai multor state membre ale Uniunii Europene s-au întâlnit pentru a discuta situația și eventualele măsuri diplomatice care se impun în acest caz.

Tags: home1RomaniarusiaServiciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB)uniunea europeanaVladivostok
Externe