O școală va fi renovată capital și dotată cu echipamente moderne cu sprijinul financiar al Poloniei

Publicat:

O școală va fi renovată capital și dotată cu echipamente moderne cu sprijinul financiar al Poloniei

O școală din țara noastră va fi renovată capital și dotată cu echipamente moderne de PNUD cu sprijinul financiar al Poloniei în cadrul proiectului „Rețeaua Școlilor Model din Republica Moldova”. Mai exact, instituția beneficiară va fi selectată din lista propusă de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Instituția urmează să fie transformată într-o instituție modernă și atractivă pentru elevi și profesori, inclusiv pentru cei cu dizabilități.

Autoritățile au ales 35 de școli, care vor fi modernizate, astfel încât să fie un model atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și a metodelor de predare. Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, până în luna septembrie urmează să ajungă aproximativ 80 de autobuze care vor transporta elevii la aceste instituții, potrivit moldova1.md.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

„Ambiția noastră este să creăm la nivelul fiecărui raion pentru început o instituție de învățământ unde să poată să beneficieze de educație la standarde europene. În cadrul aceleiași inițiative noi oferim și transport pentru acești copii ca să poată să se deplaseze către această instituție de învățământ”, a declarat ministrul Educației Dan Perciun.

Un acord de finanțare a fost semnat de ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Polonia, Jakub Wisniewski și reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova.

„Educația înseamnă prosperitate, înseamnă capital uman pentru economia noastră atât de necesară, dar de asemenea un lucru foarte vital, e vorba despre independența și securitatea noastră și pentru această securitate nu există altă modalitate decât să protejăm mințile celor pe care îi iubim cel mai mult”, a declarat ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Polonia, Jakub Wisniewski.

„Această renovare nu doar va îmbunătăți infrastructura fizică, dar de asemenea va crea un mediu de învățare dinamic și incluziv care ține de necesitățile tuturor elevilor, inclusiv cei cu necesități speciale. Renovarea va include modernizarea claselor, a laboratoarelor și a zonelor de odihnă”, a declarat reprezentanta PNUD, Daniela Gasparikova.

Suma totală a investiției pentru școala care urmează să fie selectată din cele 35 se ridică la peste un milion de dolari. Totodată, proiectul este susținut de mai multe companii private, care vor investi în proiectul „Rețeaua Școlilor model” în jur de 17 milioane de lei.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024 Tenismanul spaniol Rafael Nadal figurează pe lista participanţilor la ediţia din acest an a US...

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi Guvernul a aprobat...

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.