O statuie a lui Victor Hugo realizată după un mulaj de Auguste Rodin, inaugurată în Franţa

Publicat:

O sculptură inedită care-l înfăţişează pe Victor Hugo semnată de Auguste Rodin a fost inaugurată joi la Besançon (estul Franţei), oraşul natal al scriitorului francez, în urma unei donaţii din partea fundaţiei elveţiene Pierre Gianadda, informează AFP, potrivit agerpres.

În bronz negru cu o înălţime de 2,10 metri şi cântărind 250 de kilograme, statuia îl înfăţişează pe Victor Hugo în picioare, mergând, cu chipul unui om vârstnic, dar cu trupul viguros şi musculos. Scriitorul este înfăţişat nud.


Citeşte şi: TERMINATOR devine realitate! Poliţia din San Francisco vrea să autorizeze foloseasirea roboţilor-ucigaşi – Black News

”În opinia mea, nu îmbraci un zeu cu o redingotă”, şi-a argumentat Rodin (1840-1917) alegerea într-o discuţie cu sculptoriţa Camille Claudel.

”Sunt alegeri iconoclaste, un Victor Hugo nud, nu este neapărat în spiritul epocii”, a precizat Hugues Herpin, şef de serviciu la Muzeul Rodin. ”Dar Rodin caută înainte de toate adevărul şi expresia creaţiei lui Victor Hugo prin această reprezentare foarte puternică”.

Statuia este o donaţie din partea fundaţiei elveţiene Pierre Gianadda. Preşedintele organizaţiei, Léonard Gianadda, a dorit astfel să repare ceea ce considera ”o nedreptate”: deşi Rodin l-a reprezentat pe Victor Hugo în mai multe rânduri, oraşul natal al scriitorului nu dispunea de nicio sculptură, în ciuda dorinţelor exprimate de nenumărate ori de municipalitate.

Statuia a fost realizată plecând de la mulajele şi modele în ipsos donate de sculptor statului francez în 1916, conservate în arhivele muzeului Rodin din Meudon (departamentul Hauts-de-Seine) şi redescoperite în 2019.

Statuia în bronz, inedită, a fost realizată în trei exemplare. În afara celui expus la Besançon, un altul va fi conservat de fundaţia Gianadda din Martigny (sud-vestul Elveţiei), iar o alta la muzeul Rodin din Paris.

Citeşte şi: Zelenski anunţă limitarea activităţilor organizaţiilor religioase afiliate Moscovei

”Muzeul Rodin, pe lângă gestionarea drepturilor de autor ale artistului, conservă dreptul moral ataşat operei sale şi are posibilitatea editării operei lui Rodin, inclusiv în manieră postumă, plecând de la mulajele originale” lăsate de artist, a precizat Hugues Herpin.

”Această statuie a lui Victor Hugo demonstrează vigoarea, forţa şi grandoarea acestor bătălii care trebuie duse chiar şi în ziua de astăzi, apărarea drepturilor omului, lupta împotriva pedepsei cu moartea, împotriva sclavagismului, sărăciei, respingerii, xenofobiei”, a declarat primarul din Besançon, Anne Vignot.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

UK şi UNICEF donează 600 de laptopuri pentru şcolile din ţara noastră

UK şi UNICEF donează 600 de laptopuri pentru şcolile din ţara noastră Circa 600 de laptopuri au fost distribuite astăzi instituțiilor de învățământ din țara...

Doi străini documentați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat

Doi străini documentați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST, documentează un caz de tentativă...

Migraţia, securitatea comună, războiul din Gaza – în mesajele de felicitare ale liderilor mondiali pentru Keir Starmer

Migraţia, securitatea comună, războiul din Gaza - în mesajele de felicitare ale liderilor mondiali pentru Keir Starmer Securitatea, migraţia şi războiul din Gaza s-au numărat...

Fermierii din mai multe raioane au fost consultați cu privire la crearea camerelor agricole

Fermierii din mai multe raioane au fost consultați cu privire la crearea camerelor agricole Fermierii și agricultorii din mai multe raioane au fost consultați cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.