
Strada Gheorghe Asachi din sectorul Telecentru al capitalei urmează să intre în reparație. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Deocamdată, nu a fost stabilită data începerii lucrărilor, însă edilul și-a exprimat speranța că acestea vor fi finalizate până la sfârșitul anului.
Potrivit primarului, proiectul este unul complex și include cercetări privind sistemul de evacuare a apelor pluviale din cartierul Telecentru, potrivit ziar.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
„Proiectul este mult mai amplu. Suntem într-o etapă de cercetare a infrastructurii pluviale din întregul cartier Telecentru, ceea ce face imposibilă, deocamdată, o intervenție mai amplă asupra carosabilului. Totuși, nu mai putem tolera starea în care s-a aflat această stradă în iarnă și trebuie să îmbunătățim condițiile de circulație, atât pe carosabil, cât și pe trotuare”, a declarat Ion Ceban.
Lucrările prevăd reabilitarea trotuarelor de pe ambele părți ale străzii, amenajarea spațiilor verzi și a locurilor de parcare, precum și instalarea mobilierului urban. Totodată, pe partea carosabilă vor fi efectuate lucrări de asfaltare.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
În cadrul proiectului vor fi modernizate și arterele de legătură dintre șoseaua Hîncești și strada Gheorghe Asachi, din zona Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”.
Amintim că de curând, autoritățile locale au inițiat și lucrările de reabilitare pe strada Calea Orheiului, una dintre cele mai importante artere de intrare în sectorul Rîșcani.
This post was last modified on 03/06/2026 16:34 16:34