O sută de toboşari au cântat la unison în Grădina Palas din Iași, în cadrul „Toboşariadei”

Publicat:

O sută de toboşari au cântat la unison în Grădina Palas din Iași, în cadrul „Toboşariadei”

O sută de toboşari s-au întâlnit joi seara pentru a lua parte la cea de-a treia ediţie a „Toboşariadei”, cel mai mare eveniment de profil din România, transmite Agerpres.

„Suntem deja la a treia ediţie. Ne bucurăm că la „Toboşariada” vor să participe din ce în ce mai mulţi copii. Astfel de evenimente sunt un motiv în plus pentru ca publicul să se apropie de aceste instrumente muzicale. Sunt motive multiple pentru care copiii încep să cânte la un instrument. În ultimii doi ani numărul elevilor care au început să cânte la tobe a fost din ce în ce mai mare”, a declarat Adrian Enescu, profesor de muzică.


Ionuţ Nistor, unul dintre organizatorii evenimentului, a precizat că majoritatea toboşarilor provin de la mai multe şcoli de muzică din Iaşi, Suceava, Bacău, Arad. Cei mai mulţi dintre aceştia, 46, sunt de la Petran Music School.

„Acest eveniment a fost gândit pentru a oferi o platformă care să ne bucure de acest instrument şi de a-l face cunoscut. Totodată, încercăm să promovăm Iaşiul muzical şi evenimentul live muzical şi acest instrument deosebit. Ne bucurăm că vremea a ţinut cu noi. Toboşariada este o iniţiativă unică în ţară. Sperăm să vedem aceşti copii an de an cum cresc, vrem să îi vedem cum cântă live muzică de calitate fără sintetizator, fără Inteligenţă Artificială, în forma cea mai pură”, a declarat, pentru AGERPRES, Ionuţ Nistor.

Cei 100 de toboşari au interpretat, la unison, de la 80 de seturi de tobe, Eye of the Tiger – Survivor, I Love Rock’N Roll – Joan Jett, Thunderstruck – AC/DC, Are You Gonna Go My Way – Lenny Kravitz, Walk This Way – Aerosmith, Uptown Funk – Mark Ronson, Can’t Stop The Feeling – Justin Timberlake, Song 2 – Blur, Ziua Vrăjitoarelor – Cargo, Sunetul mai tare – Viţa de Vie, We Will Rock You – Queen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Taylor Swift: Anularea spectacolelor din Viena a fost devastatoare. Sunt recunoscătoare autorităţilor pentru că, datorită lor, am jelit concerte şi nu vieţi

Taylor Swift: Anularea spectacolelor din Viena a fost devastatoare. Sunt recunoscătoare autorităţilor pentru că, datorită lor, am jelit concerte şi nu vieţi Taylor Swift a...

Microsoft va vinde noi versiuni ale consolei Xbox începând din octombrie

Microsoft va vinde noi versiuni ale consolei Xbox începând din octombrie Versiunile noi ale consolei Xbox, anunţate de Microsoft în urmă cu mai multe luni,...

Cristiano Ronaldo şi-a lansat canalul oficial de YouTube

Cristiano Ronaldo şi-a lansat canalul oficial de YouTube Cristiano Ronaldo şi-a lansat canalul personal de YouTube. Fotbalistul portughez în vârstă de 39 de ani îşi...

CEC îi dă undă verde lui Alexandru Arseni

CEC îi dă undă verde lui Alexandru Arseni Alexandru Arseni, profesor universitar, care și-a anunțat intenția de a candida independent la funcția de președinte al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.