X

O ţestoasă rănită pe şinele de cale ferată a dat peste cap traficul feroviar din UK

O broască ţestoasă rănită pe şinele de cale ferată a blocat luni traficul feroviar în estul Angliei timp de câteva ore, a anunţat compania Greater Anglia, informează AFP, potrivit agerpres.

“Din cauza animalelor de pe şinele de la Harling Road (est), linia este blocată, iar trenurile care trec prin această staţie pot fi anulate sau amânate”, a scris pe Twitter Greater Anglia.

Citeşte şi: Israelul se teme de atacuri după presupusa arestare a unui lider al Jihadului Islamic – Black News

“Este o broască ţestoasă uriaşă pe şină în direcţia Norwich. Este încă în viaţă, dar rănită”, a scris pe Twitter o pasageră, Diane Akers, adăugând o fotografie cu ţestoasa cu carapacea vizibil crăpată.

Aflată de asemenea într-un tren blocat, o altă internaută, Anna Debenham, a postat pe Twitter informaţiile care i-au fost oferite: “Ne cerem scuze pentru întârzierea de 74 de minute a acestui tren. Aceasta este cauzată de o broască ţestoasă de pe şine”.

“Este o ţestoasă care seamănă haos pe şine”, a adăugat ea.

Broasca ţestoasă a ajuns pe linia de cale ferată care face legătura dintre Cambridge şi Norwich, în estul Angliei.

Citeşte şi: Casa Albă: Pelosi are ‘dreptul’ de a vizita Taiwanul! – Black News

“Testoasa mare, rănită, a fost îndepărtată şi toate liniile sunt acum redeschise”, a indicat ulterior, luni, Greater Anglia, subliniind că traficul va reveni încet la normal.

Ea “a fost preluată de o echipă specializată pentru acordarea de îngrijiri şi ni s-a comunicat că se va recupera complet”, a asigurat compania britanică pe reţeaua socială. 

Tags: Anna DebenhamCambridgeDiane AkersGreater AngliaHarling RoadNorwich
Categorii: Externe