O vază a lui Picasso a fost uitată într-un tren din Germania

Publicat:

Poliţia germană încearcă să vină în ajutorul unui bărbat care a uitat o vază realizată de Pablo Picasso într-un tren la mijlocul acestei luni, informează dpa, potrivit agerpres.

“Suntem sută la sută siguri că vaza îi aparţine”, a indicat marţi un raport al autorităţilor.


Vezi şi: India a bombardat ţinte islamiste din Pakistan – FOTO

Bărbatul, în vârstă de 76 de ani, călătorea cu trenul pe ruta Kassel – Dusseldorf pe 15 februarie când a uitat geanta care conţinea vaza la schimbarea trenului la Hamm.

Piesa de ceramică, cu o înălţime de 26 de centimetri, datează din 1953, şi conţine o imagine din seria “bufniţelor”.

Potrivit proprietarului, vaza ar valora cel puţin 10.000 de euro (11.370 de dolari).

Raportul autorităţilor nu a precizat de ce bărbatul călătorea cu această piesă şi cum a ajuns să o deţină.

Vezi şi: India a bombardat ţinte islamiste din Pakistan – FOTO

Conform poliţiei, bărbatul a raportat dispariţia vazei imediat după ce a părăsit trenul, însă între timp geanta şi vaza dispăruseră.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cel puţin 11 răniţi în Ucraina, în urma unui bombardament intensiv rus în Zaporojie

Cel puţin 11 răniţi în Ucraina, în urma unui bombardament intensiv rus în Zaporojie Cel puţin 11 persoane au fost rînite duminică într-o serie de...

Arabia Saudită a executat 198 de persoane în 2024, un record în ultimii treizeci de ani

Arabia Saudită a executat 198 de persoane în 2024, un record în ultimii treizeci de ani Arabia Saudită a executat 198 de persoane în 2024,...

Rusia anunţă doborârea a 125 de drone ucrainene

Rusia anunţă doborârea a 125 de drone ucrainene Apărarea aeriană rusă a doborât 125 de drone ucrainene, a anunţat duminică Ministerul Apărării de la Moscova...

Zelenski comemorează 83 de ani de la masacrul de la Babi Iar, o râpă lângă Kiev, unde naziştii au executat peste 30.000 de evrei...

Zelenski comemorează 83 de ani de la masacrul de la Babi Iar, o râpă lângă Kiev, unde naziştii au executat peste 30.000 de evrei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.