X

O voce puternică la Moscova anunță cât costă anexarea Crimeii și întreținerea tensiunilor din Donbas

Cunoscutul economist rus Andrei Illarionov, fost consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin în perioada 2000-2005, a indicat miercuri că cheltuielile non-militare ale Federaţiei Ruse pentru susţinerea Crimeii anexate şi a zonelor din Donbas (estul Ucrainei), aflate sub controlul rebelilor proruşi, s-ar ridica la circa 4 miliarde de dolari, potrivit agenţiei de presă ucrainene Unian, transmite și agerpres.

Bugetul Rusiei poate suporta aceste cheltuieli o perioadă îndelungată, a opinat el în cursul unei discuţii, marţi seara, cu vizitatorii portalului ucrainean Glavred.

Citește și: Ultimul bilanț al seismului din Pakistan indică cel puțin 24 de morți. De frică, oamenii dorm sub cerul liber!

Illarionov, în prezent cercetător principal la Institutul american Cato, a apreciat că 4 miliarde de dolari reprezintă aproximativ 0,3% din PIB-ul rusesc, fiind o sumă ‘absolut suportabilă’ pentru Rusia, care ar putea ‘târî’ această povară o vreme îndelungată.

‘Potrivit datelor oficiale, pentru Crimeea şi Sevastopol, Moscova cheltuieşte aproximativ 2 miliarde de dolari pe an şi aceasta doar în scopuri civile, nu militare. La aproximativ aceeaşi sumă se ridică subvenţiile şi cheltuielile pentru regiunile Doneţk şi Lugansk’, controlate de rebelii proruşi în estul Ucrainei, a afirmat Andrei Illarionov.

Vezi și: Boris Johnson compară Brexitul cu soarta lui Prometeu

La sfârşitul anului 2018, reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Vladimir Ielcenko, a declarat că autorităţile de la Moscova cheltuiesc pentru sprijinirea autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk (Donbas) circa 1,3 miliarde de dolari, aminteşte Glavred.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că acordă sprijin sub numeroase forme rebelilor separatişti proruşi din estul Ucrainei, în special armament. Dar Moscova a negat de fiecare dată aceste acuzaţii, în pofida evidenţelor. Referitor la Crimeea anexată de Rusia în 2014, peninsulă pe care Kievul speră să o poată readuce în componenţa Ucrainei, Moscova susţine că ‘discuţia privitoare la aceasta este încheiată’: Crimeea face parte din Federaţia Rusă, conform media ruse. 

Tags: Andrei IllarionovcrimeeaDonbasDoneţkLuganskrusiaucrainaVladimir Putin
Categorii: Diaspora