X

OACI începe o anchetă privind deturnarea avionului de pasageri în Belarus

Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) a anunţat joi începerea unei anchete privind interceptarea duminică de către Belarus a unui avion Ryanair ce efectua un zbor comercial, informează AFP, potrivit agerpres.

La încheierea unei reuniuni de urgenţă, OACI a decis să “realizeze o investigaţie de constatare a faptelor” şi a subliniat “importanţa de a stabili faptele în ceea ce s-a întâmplat şi de a înţelege dacă a existat o încălcare a dreptului internaţional al aviaţiei de către un stat membru al OACI, inclusiv a Convenţiei (de la Chicago) privind aviaţia civilă internaţională şi anexele sale”.

Citeşte şi: ‘RECHINUL’ român din Mexic, Florian Tudor, a fost ARESTAT

Conform Reuters, OACI va produce un raport interimar până pe 25 iunie, a declarat ministrul irlandez al transporturilor, Eamon Ryan.

După încheierea şedinţei, consiliul OACI şi-a exprimat, într-un comunicat, “puternica” îngrijorarea cu privire la incident.

Ancheta va fi o investigaţie de constatare a faptelor cu scopul principal de a stabili dacă au fost încălcate regulile internaţionale de aviaţie.

OACI are la dispoziţie puţine modalităţi de a pedepsi statele membre, altele decât suspendarea dreptului de vot.

“Aceste acţiuni inacceptabile au fost un atac asupra securităţii aviaţiei europene şi au pus în pericol viaţa pasagerilor şi a echipajului în timp ce călătoreau între două capitale din UE”, a spus Ryan.

Două surse familiare cu discuţiile din cadrul reuniunii au declarat că Rusia şi China au refuzat să susţină iniţierea unei anchete. Rusia, care a acuzat Occidentul de ipocrizie, le-a comunicat delegaţilor că ceea ce s-a întâmplat la Minsk nu este un incident izolat şi a reamintit ştirile potrivit cărora, în 2013, Washingtonul ar fi provocat aterizarea în Austria a unui avion despre care se credea că îl avea la bord pe fugarul Edward Snowden. China a pledat pentru luarea unui răgaz înaintea adoptării de măsuri.

Reprezentantul Belarusului a declarat în cadrul întâlnirii că avionul de linie nu a fost forţat să aterizeze la Minsk de către autorităţi şi că pilotul ar fi putut ateriza în Lituania, a declarat o sursă familiarizată cu discuţiile care a solicitat să îi fie păstrat anonimatul.

Citeşte şi: Bashar al-Assad rămâne preşedintele Siriei pentru încă şapte ani

Conform Convenţiei de la Chicago, fiecare ţară are suveranitate asupra propriului spaţiu aerian, însă tratatul interzice orice utilizare a aviaţiei civile care poate pune în pericol siguranţa.

Un alt tratat, cel de la Montreal din 1971, la care Belarus este, de asemenea, o parte, interzice confiscarea aeronavelor sau comunicarea cu bună ştiinţă a unor informaţii false într-un mod care pune în pericol siguranţa aeronavelor.

OACI, care are sediul la Montreal, îşi exercită influenţa global prin standardele sale de siguranţă şi securitate, aprobate de cele 192 de state membre. 

Tags: avion deturnatbelarusConvenţia de la ChicagoEamon RyanEdward SnowdenminskOrganizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI)Ryanair
Categorii: Diaspora