Oamenii de ştiinţă ai Comisiei Europene propun un dispozitiv de control pentru verificarea fiabilităţii testelor de COVID-19

Publicat:

Echipa de oameni de ştiinţă a Comisiei Europene a dezvoltat un dispozitiv de control pentru verificarea fiabilităţii testelor de depistare a noului coronavirus, a anunţat miercuri executivul comunitar, potrivit AFP, scrie agerpres.

Noul dispozitiv, numit material-martor, urmăreşte “să garanteze că testele în laborator pentru depistarea prezenţei coronavirusului funcţionează bine”.


Citește și : Erdogan: Turcia va lua măsuri suplimentare dacă nu se respectă ‘carantina voluntară’

Conceput de Centrul Comun de Cercetare (JRC – Joint Research Centre), serviciul de ştiinţă interne al Comisiei, “acest material de sinteză, care (reproduce) o parte neinfecţioasă a virusului”, “va permite să se evite ca testul să ofere rezultate negative, deşi persoana este pozitivă”, a explicat Stefan de Keersmaecker, un purtător de cuvânt al instituţiei, într-o conferinţă de presă.

Un eprubetă permite verificarea a până la 20.000 de teste, iar 3.000 de eşantioane sunt deja gata, deschizând calea pentru verificarea a până la 60 de milioane de teste în toată Europa, a subliniat el.

“JRC a identificat rapid o potenţială defecţiune în gestionarea pandemiei de coronavirus şi s-a pus imediat la treabă pentru a o remedia. Noul material de control are potenţialul de a îmbunătăţi capacitatea de răspuns la epidemie şi de a evita risipirea de resurse preţioase prin teste ineficiente”, a afirmat Mariya Gabriel, comisarul european pentru cercetare, conform unui comunicat.

Rezultatul obţinut de JRC va fi de asemenea “hotărâtor în strategia de ieşire, când va veni momentul să începem să ridicăm măsurile de distanţare socială”, a adăugat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Într-o anchetă realizată în ianuarie în rândul laboratoarelor, echipele Comisiei au identificat absenţa unui “control pozitiv” ca una din principalele probleme de rezolvat.

Citește și : Măsurile de distanţare socială din Marea Britanie par să dea rezultate (studiu preliminar)

Tot mai multe voci din lumea medicală s-au exprimat în legătură cu fiabilitatea testelor, în special în privinţa prelevărilor din nas, în contextul în care “virusul nu se află acolo de-a lungul tuturor faze ale bolii”, a subliniat astfel profesorul Vincent Thibault, şef de serviciu în cadrul laboratorului de virologie CHU din oraşul francez Rennes, într-un interviu pentru postul de radio France Bleu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.