Oamenii de ştiinţă descoperă un “hiperparazit” care atacă “ciuperca zombie”

Cercetătorii din Malaezia au descoperit în junglele din Borneo o nouă specie de parazit care atacă “ciupercile zombie”. Acestea sunt numite astfel datorită capacităţii lor de a infecta insectele, cărora le provoacă un comportament haotic şi pe care le conduce apoi către o moarte atroce, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Noua specie, colectată în cadrul unor expediţii efectuate în statul Sabah, din estul Malaeziei, este un “hiperparazit”, care se hrăneşte cu ţesuturile ciupercii ce infectează insecta, a explicat Jaya Seelan Sathiya Seelan.

Parazitul, o “ciupercă ce aparţine genului Pleurocordyceps, acţionează ca un hiperparazit specializat”, a declarat Seelan pentru AFP. El vizează furnicile deja infectate de o altă ciupercă, Ophiocordyceps, supranumită “ciuperca zombie”, deoarece, după ce infectează o furnică, îi manipulează sistemul nervos înainte de a o ucide şi de a ieşi din cadavrul insectei.

“Pleurocordyceps se infiltrează şi se hrăneşte direct din ţesutul Ophiocordyceps aflat în plină dezvoltare în interiorul gazdei sale”, a precizat Seelan, director adjunct al Institutului de Biologie Tropicală şi Conservare al Universităţii Malaysia Sabah.

Denumită după structura sa unică în formă de corn, Pleurocordyceps cornusynnemata a fost descoperită în urma studiului unei furnici moarte colectate în valea Danum, o zonă izolată din sudul statului Sabah.

Deşi nu este primul hiperparazit de acest tip descoperit vreodată, “este primul reprezentant cunoscut al genului său care prezintă această structură în formă de corn, deosebit de distinctivă”, a explicat Seelan.

Această descoperire importantă a fost publicată în aprilie în revista de referinţă în domeniul botanicii taxonomice, Phytotaxa.

Popularizată în special de National Geographic, “ciuperca zombie” obligă o furnică să se caţere la înălţime şi să-şi înfigă fălcile în nervura unei frunze, înainte de a-şi omorî gazda.

Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, o nouă specie de ciupercă care ucide păianjeni, numită Leptobacillium geminatum datorită dispunerii în perechi a structurilor sale producătoare de spori, a precizat Seelan.

Întrebat despre importanţa acestor descoperiri, Seelan a declarat: “Aceste noi ciuperci documentate prezintă un potenţial considerabil, atât ca surse pentru dezvoltarea de medicamente antimicrobiene de nouă generaţie, cât şi ca agenţi de biocontrol foarte eficienţi împotriva dăunătorilor agricoli”.

This post was last modified on 19/06/2026 13:25 13:25

Tags: borneoMalaezia
Știrile zilei