captura YouTube
Uraganul Maria, o puternică furtună tropicală de categoria 3 care a lovit cel mai recent Puerto Rico cu rafale de vânt şi un volum de ploaie care nu au mai fost întâlnite în istoria recentă, pare să vină de nicăieri, după ce, în mai puţin de o zi, a trecut de la un uragan de categoria 1 direct la o furtună monstru de categoria 5, conform Live Science care publică un articol în care experţii încearcă să explice cum sunt posibile astfel de fluctuaţii de intensitate atât de mari, într-un timp atât de scurt.
Maria a trecut de la categoria 1 direct la categoria 5 în doar 18 ore, de luni, 18 septembrie, până marţi 19 septembrie, apoi a scăzut pentru puţin timp până la categoria 4, înainte de a devasta naţiunea insulară Dominica, iar apoi a urcat imediat înapoi la categoria 5 şi iar a mai pierdut din intensitate pe măsură ce se apropia de Puerto Rico.
Citeşte şi: Duterte nu ţine cont de nimeni în lupta antidrog: ‘Dacă fiul meu va fi găsit vinovat, voi pune să fie ucis!’
Caracterul compact al acestui uragan, care avea doar 95 de kilometri în diametru, este un factor care explică de ce Maria poate varia atât de brusc în intensitate, susţine Neal Dorst, meteorolog în cadrul Atlantic Oceanographic and Meteorological Laboratory, din cadrul Administraţiei Naţionale pentru Oceane şi Atmosferă (National Oceanic and Atmospheric Administration – NOAA).
“Deşi acest lucru nu a fost cuantificat, am observat şi în trecut că uraganele mai mici îşi pot spori intensitatea sau dimpotrivă pot slăbi ca forţă mult mai rapid decât uraganele mari, cu circulaţii largi”, a declarat Dorst pentru Live Science.
Atunci când s-a apropiat de coasta de nord-vest a statului Puerto Rico, Maria a adus vânturi care băteau cu 185 km/h, conform Centrului Naţional american pentru Uragane (NHC). Maria este probabil cea mai dură furtună care a lovit Puerto Rico în ultimul secol, iar întregul teritoriu al statului insular a rămas fără energie electrică, conform BBC.
Citeşte şi: Moscova este SUFOCATĂ de un miros pestilențial. Gropile de gunoi poluează aerul cu acid sulfhidric
O dimensiune mică poate prezenta “avantaje” pentru un uragan şi asta pentru că, la fel ca şi în cazul altor sisteme, atât naturale cât şi artificiale, obiectele mari dezvoltă o inerţie mai mare decât cele mici – adică au nevoie de mai mult timp pentru a-şi schimba mişcarea. Meteorologii au observat de mai mult timp că furtunile mai mici pot creşte în intensitate sau, dimpotrivă, pot pierde din putere foarte rapid, conform lui Dorst.
“Acest lucru pare legat de faptul că este nevoie de mai puţină energie pentru a accelera sau decelera un volum mai mic de aer decât este nevoie pentru un volum mai mare”, conform lui Dorst.
Vânturile cu forţă de uragan care au format Maria se roteau până la cel mult 95 de kilometri distanţă de ochiul uraganului, în timp ce vânturile cu intensitate de furtună tropicală, care însoţesc acest uragan, nu s-au extins la mai mult de 240 de kilometri de ochiul furtunii. Deşi Maria a lovit o suprafaţă imensă, aceasta este totuşi mult mai mică decât suprafaţa devastată de uraganul Irma, care la apogeul său a afectat în acelaşi timp întregul stat Florida.
Citeşte şi: Umbra Moscovei planează asupra alegerilor din Germania
Un alt factor cheie este dimensiunea minusculă a ochiului acestui uragan, dimensiune care, conform unui nou studiu, poate contribui la intensificarea rapidă a unei astfel de furtuni. “Nu există încă o relaţie cauzală dovedită ştiinţific între dimensiunea ochiului furtunii şi mărimea sa”, conform lui Dorst. Însă un ochi mai mic pare să favorizeze rotirea mai uşoară a maselor de aer antrenate de furtună.
Începând cu anii 1980, meteorologii au observat că în cazul uraganelor se pot produce fenomene ciclice de înlocuire a frontului de nebulozitate atmosferică din jurul ochiului furtunii – uragane gigantice de cel puţin categoria 3 îşi formează un alt front de nebulozitate atmosferică în jurul celui format iniţial (aflat la rândul său în jurul ochiului furtunii). Aceste două fronturi de nebulozitate atmosferică pot intra în contact şi uneori frontul interior se contractă atât de mult încât ochiul furtunii se micşorează foarte mult până devine un ochi de tip “gaură de ac” – definit ca un ochi de furtună cu diametrul de cel mult 18,5 kilometri (sau 10 mile nautice). Acest fenomen de înlocuire ciclică a frontului de nebulozitate atmosferică poate provoca iniţial scăderi ale intensităţii uraganelor, dar odată ce procesul este complet, puterea acestor furtuni creşte brusc, depăşind puterea înregistrată înainte de începerea ciclului de schimbare.
Citeşte şi: Dodon este supărat pe guvernul de la Chişinău că nu l-a lăsat să plece la ONU
În cazul Mariei, ciclul de schimbare a frontului de nebulozitate atmosferică din jurul ochiului furtunii a dus la scăderea diametrului ochiului furtunii, însă frontul atmosferic din jurul acestuia a crescut, conform lui Michael Bell, specialist de la Colorado State University.
Un studiu prezentat la cea de-a 28-a Conferinţă cu privire la Uragane şi Meteorologie Tropicală, în 2008, ajungea la concluzia că furtunile care se intensifică rapid tind să formeze astfel de ochi de tip “gaură de ac”. Analizând datele adunate de vânătorii de uragane între 1998 şi 2006, cercetătorii au observat că aproximativ jumătate dintre furtunile tropicale care ajung la intensitatea de uragane majore au avut un ochi de tip “gaură de ac” cel puţin o dată în cursul evoluţiei lor. Reciproca este valabilă, în condiţiile în care 60% dintre furtunile tropicale cu un ochi de tip “gaură de ac” au evoluat spre uragane de cel puţin categoria 3.
“Ochiul de tip gaură de ac este unul dintre semnele pe care le căutăm” atunci când trebuie preconizată evoluţia unor astfel de furtuni de tropicale, conform lui Bell.