
Oamenii din lumea întreagă sunt încurajaţi să doneze 7 dolari pentru o doză de vaccin anti-COVID-19, în cadrul unei iniţiative coordonate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ce prevede strângerea de fonduri suplimentare pentru dispozitivul internaţional COVAX, creat pentru a asigura accesul ţărilor sărace la seruri dezvoltate împotriva noului coronavirus, informează Reuters, potrivit agerpres.
Lansând campania “Go Give One”, miercuri, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că noua iniţiativă va permite oricărei persoane din lume care doreşte “să ia parte la vaccinarea populaţiei mondiale să participe la acest lucru printr-o simplă donaţie” şi, în timp, să contribuie la încheierea pandemiei de COVID-19.
Citește și : Şeful BioNTech este încrezător că vaccinul său poate învinge mutaţia virusului din India
OMS estimează că suma de 7 dolari va acoperi costurile legate de cumpărarea şi livrarea unei doze de vaccin pentru o persoană care trăieşte într-o ţară cu venituri mici.
Campania vizează, totodată, obţinerea de fonduri de la companii ai căror angajaţi şi clienţi fac la rândul lor astfel de donaţii.
“Cea mai bună cale pentru a ieşi din această pandemie este de a obţine vaccinuri pentru toată lumea, începând cu angajaţii din domeniul medical şi pentru persoanele cele mai vulnerabile din lume”, a declarat directorul general al OMS.
Citește și : DE CE lipseşte oxigenul medical în India şi CUM este el fabricat?
Campania urmează să fie lansată treptat în ţările lumii pe parcursul acestui an, începând cu Marea Britanie, Statele Unite, Israel şi Kenya. Iniţiativa este sprijinită de organizaţii de caritate şi companii internaţionale şi beneficiază deja de o platformă online proprie, care poate fi accesată la adresa www.gogiveone.org.
Dispozitivul COVAX intenţionează să asigure 2 miliarde de doze de vaccinuri anti-COVID-19 pentru ţările sărace până la sfârşitul anului 2021.
This post was last modified on 28/04/2021 16:10 16:10