Oamenii fugarului Șor au fost zăriți la protestul lui Dodon și Tarlev

Ilan Șor și-a trimis subordonații la protestul organizat de blocul „patrioților”, condus de Igor Dodon și Vasile Tarlev.

Citește și: Plahotniuc va fi judecat separat în dosarul „Frauda Bancară”

Potrivit Realitatea.md, mai mult, acțiunile prompte ale polițiștilor au dat peste cap planul forțelor proruse de a transforma manifestația în dezordini.

Printre puținii prezenți s-au numărat Pavel Verejanu, fostul primar de Orhei și apropiat al fugarului Ilan Șor. De asemenea, au fost observați unul dintre liderii partidului „Renaștere”, Iuri Vitneanski, alături de soția sa și aproximativ 10 membri ai organizației de tineret „Next Generation”. Potrivit sursei citate, membrii rețelei „ȘOR” protestau inițial în fața Penitenciarului nr. 13, însă au fost contactați și direcționați spre protestul lui Dodon și Tarlev. Aceștia urmau să se infiltreze cu fumigene și pancarte pregătite pentru a amplifica artificial evenimentul.

Planul a fost însă dejucat, după ce grupul a fost observat și monitorizat de forțele de ordine în parcul din apropierea Parlamentului.

În cele din urmă, realizând că planul a eșuat, Igor Dodon a fost nevoit să anunțe de pe scările Legislativului încheierea protestului, la mai puțin de 20 de minute de la începutul manifestației, mai scrie sursa citată.

Tags: alegeri parlamentareIlan Şorprotest Dodon
Știrile zilei