X

Oase oracol chinezești, folosite pentru preziceri la sfârşitul dinastiei Shang, incluse în Registrul Memoriei Mondiale al UNESCO

Inscripţiile de pe oasele oracol chinezeşti au fost incluse în Registrul Memoriei Mondiale al UNESCO, au anunţat autorităţile chineze marţi.

Oasele oracol sunt fragmente de scapulă de bivol sau plastron de broască ţestoasă, care erau folosite pentru preziceri la sfârşitul dinastiei Shang (1600-1046 B.C.). Ele reprezintă cele mai vechi exemple de scriere antică chineză şi conţin informaţii istorice importante despre dinastia Shang, relatează Xinhua, conform agerpres .

“Caracterele chinezeşti au avut un impact amplu asupra lumii, în special pentru ţările învecinate, şi au contribuit foarte mult la civilizaţia mondială”, a declarat ministrul adjunct al învăţământului din China Du Zhanyuan, care este şi şef al Comitetului lingvistic naţional.

Citește și : Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori rămâne internat la terapie intensivă

Oasele oracol din China antică, hieroglifele din Egiptul antic, cuneiformele din vechiul Babilon şi glifele mayaşe din Mesoamerica sunt printre cele mai cunoscute sisteme antice de scriere din lume, dar oasele oracol sunt singurele care încă mai supravieţuiesc, deoarece ele au evoluat de-a lungul timpului în actualele caractere chinezeşti.

Aproximativ 160.000 de fragmente de oase oracol au fost găsite până acum, dar din cele 4.300 de caractere înscrise pe ele, doar 1.600 au fost decodate.

Tags: China Du Zhanyuandinastia ShangEgiptul anticoase oracolShangUNESCO
Categorii: Știrile zilei