
Regimul separatist de la Tiraspol a fost instaurat prin violență, sub controlul direct al Moscovei, iar în prezent reprezintă o unealtă strategică a Federației Ruse împotriva Republicii Moldova, avertizează expertul în problema transnistreană, Oazu Nantoi. În cadrul emisiunii „Dosar Transnistrean” de la Radio Chișinău, el a declarat că destabilizarea alegerilor din 28 septembrie este un obiectiv major pentru Kremlin.
„Malul stâng al Nistrului este un instrument al Federației Ruse”, a spus Oazu Nantoi, referindu-se la influența pe care Moscova o exercită în regiunea transnistreană. Potrivit expertului, Rusia ar putea repeta scenariul din 2019, când 36.000 de locuitori din stânga Nistrului au fost transportați organizat la vot pe malul drept, fiecare fiind plătit cu 400 de lei și dirijat cum să voteze. Totul, afirmă el, s-a făcut printr-o înțelegere între regimul de la Tiraspol și actorii politici de la Chișinău, potrivit cotidianul.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
„La alegerile parlamentare din 2019, în baza unei înțelegeri între Vlad Plahotniuc și Victor Gușan, s-a desfășurat un scenariu banditesc. În 2024, riscăm un scenariu rusesc, orchestrat direct de la Kremlin”, a spus Nantoi.
Expertul acuză Moscova că nu a recunoscut „independența” Transnistriei tocmai pentru a păstra regiunea ca pârghie de presiune asupra Chișinăului. „Federația Rusă nu are nevoie de Transnistria. Ea vrea să controleze întreaga Republică Moldova. De aceea au apărut ideile de federalizare, memorandumul Kozak, și propunerile lui Dodon din 2019, care urmăreau crearea unui precedent aplicabil și în Ucraina”, a explicat el.
Oazu Nantoi atrage atenția asupra unui pericol iminent: structurile separatiste fac presiuni pentru deschiderea secțiilor de votare în regiune, în ciuda faptului că se declară stat suveran. „Este un atac asupra suveranității Republicii Moldova. Se dorește vicierea scrutinului din 28 septembrie printr-un teritoriu ocupat și un regim criminal”, avertizează expertul.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
This post was last modified on 03/09/2025 18:34 18:34