Obama crede că Biden ar trebui să-şi reconsidere candidatura

Publicat:

Obama crede că Biden ar trebui să-şi reconsidere candidatura

Fostul preşedinte democrat al SUA din perioada 2009-2017, Barack Obama, a afirmat în cercul său apropiat că fostul său vicepreşedinte şi actual lider la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să-şi reconsidere în mod serios candidatura pentru un nou mandat, scrie joi ziarul Washington Post.

Conform sursei citate, Barack Obama le-a spus apropiaţilor săi în ultimele zile că şansele de victorie ale preşedintelui Biden s-au diminuat foarte mult, mai ales în urma dezbaterii electorale din 27 iunie cu contracandidatul său republican Donald Trump, şi consideră prin urmare că actualul preşedinte democrat trebuie să se gândească serios la viabilitatea candidaturii sale, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Biden şi-a văzut candidatura slăbită după acea dezbatere, în care a părut nesigur, adesea dezorientat şi incoerent. Aceasta a alimentat discuţiile despre capacitatea preşedintelui în vârstă de 81 de ani de a mai câştiga cursa prezidenţială şi de a-şi mai exercita atribuţiile. Totuşi, el a asigurat, cel puţin până în prezent, că rămâne în cursă, deşi inclusiv importanţi congresmeni democraţi i-au sugerat să se retragă.

Continuând la summitul NATO seria episoadelor care au ridicat semne de întrebare asupra acuităţii sale mintale, Biden l-a prezentat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski drept “preşedintele (rus Vladimir) Putin”, dar apoi s-a corectat. El a vorbit despre vicepreşedinta sa Kamala Harris ca fiind “vicepreşedintele Trump”, în timpul unei conferinţe de presă care fusese aranjată de consilierii săi tocmai pentru a încerca să arate că preşedintele încă este într-o formă bună după dezbaterea ratată din iunie.

Conform Washington Post, Barack Obama, care în prezent joacă un rol de consilier politic al fostului său vicepreşedinte Biden, a spus în discuţii private că acesta din urmă a fost un mare preşedinte, care acum ar trebui să-şi protejeze realizările ce riscă să fie puse în pericol dacă republicanii lui Trump vor prelua nu doar preşedinţia, ci şi controlul asupra Congresului.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

De asemenea, notează aceeaşi publicaţie, Obama este îngrijorat de scăderea lui Biden în sondaje şi de faptul că acesta din urmă este abandonat de mai mulţi donatori, care nu mai doresc să ofere fonduri pentru un candidat ale cărui şanse electorale scad.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența O turistă fotografiată în timp ce mima un...

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF)

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF) Cercetători au realizat prima imagine 3D a două inimi umane, una sănătoasă şi cealaltă bolnavă,...

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu ‘orice’ preşedinte al Statelor Unite

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu 'orice' preşedinte al Statelor Unite Rusia este dispusă să coopereze cu ”orice” preşedinte al Statelor Unite ”pregătit să...

Patru femei şi un bărbat la conducerea UE

Patru femei şi un bărbat la conducerea UE Ursula von der Leyen, realeasă joi la conducerea Comisiei Europene (CE), nu este singura femeie în sferele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.