Obiectele personale ale lui Karl Lagerfeld au fost vândute pentru 12 milioane de euro

Publicat:

O parte dintre obiectele personale ale creatorului de modă Karl Lagerfeld a fost adjudecată în cadrul unei licitaţii la casa Sotheby’s din Monaco, pentru suma totală de 12 milioane de euro, de patru ori mai mare decât estimările, informează AFP, potrivit agerpres.

Prima parte a vânzării obiectelor ce au aparţinut fostului director artistic al casei Chanel, care s-a desfăşurat începând de vineri atât în sala de licitaţii cât şi online, s-a încheiat cu “un triumf”, potrivit Sotheby’s.


Toate cele 582 de loturi propuse au fost vândute, cu încasări totale de 12 milioane de euro, faţă de valoarea estimată de 2 până la 3 milioane de euro.

Peste 1.400 de ofertanţi s-au înscris pentru licitaţia care a avut loc “într-o ambianţă electrică”, potrivit lui Pierre Mothes, vicepreşedintele Sotheby’s Franţa, citat într-un comunicat.

Printre obiecte, dintre care 96% s-au vândut la preţuri ce au depăşit valorile estimate, s-a numărat “Portrait de Karl Lagerfeld”, semnat de artistul japonez Takashi Murakami, adjudecat pentru 292.100 de euro, faţă de estimarea iniţială de 80.000 până la 120.000 de euro, şi o operă a pictorului francez Guy-Pierre Fauconnet, “Vache et sa laitiere”, datând din 1920, vândută cu 152.400 de euro, peste estimarea de 4.000 – 6.000 de euro.

Bunurile scoase la licitaţie, care au inclus numeroase obiecte de mobilier, provin din locuinţele creatorului de modă, inclusiv dintr-un apartament al acestuia situat pe strada pariziană Quai Voltaire.

Pasionat de perioada Art Deco, stilistul a deţinut numeroase creaţii şi obiecte de mobilier ale francezilor Louis Süe şi André Mare, care s-au numărat printre artiştii fondatori ai acestei mişcări, în anii ’20.

Astfel, o pereche de fotolii şi taburete datând din 1925, cu o valoare estimată între 20.000 şi 30.000 de euro, au fost achiziţionate cu 114.300 de euro, în timp ce o masă de toaletă, estimată între 7.000 şi 10.000 de euro, a fost adjudecată pentru 88.900 de euro.

Printre obiectele personale ale celui care a fost supranumit “Kaiserul-ul” s-a numărat şi un autoportret, adjudecat pentru 107.250 de euro (estimat între 2.000 şi 3.000 de euro), în timp ce trei caiete cu notiţe rămase în urma unuia dintre ultimii giganţi ai modei haute couture, estimate între 3.000 şi 5.000 de euro, au fost achiziţionate cu 152.400 de euro.

“Dom Pérignon Balloon Venus”, sculptură de Jeff Koons, a fost cumpărată cu 38.100 de euro, o valoare puţin mai mare decât estimarea iniţială, iar un Rolls Royce Phantom din 2018, estimat între 300.000 şi 350.000 de euro, a fost adjudecat pentru 439.000 de euro.

A doua parte a vânzării, care se va desfăşura online, va avea loc la Paris în perioada 6-16 decembrie, înaintea unei licitaţii organizate în martie la Köln.

Designerul emblematic al casei Chanel, a cărui rivalitate cu Yves Saint-Laurent a fost legendară, a încetat din viaţă pe 19 februarie 2019, la vârsta de 85 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.