Au obținut un rezultat FABULOS în alegeri, iar acum sunt în pragul imploziei – Mai mulţi responsabili ai AfD au anunţat că părăsesc partidul din cauza virajului spre extrema dreaptă

Publicat:

Mai mulţi responsabili ai dreptei naţionaliste germane, ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD), au anunţat marţi la rândul lor că se vor distanţa de partid din cauza evoluţiei acestuia spre extrema dreaptă în timpul alegerilor, la câteva ore după ce co-preşedinta Frauke Petry a declarat că părăseşte formaţiunea, informează AFP. 

Marcus Pretzell, liderul AfD din landul Renania de Nord-Westfalia (vest), cel mai populat din Germania, a anunţat că părăseşte partidul. El şi-a justificat decizia “prin evaluarea sa nu tocmai optimistă în ceea ce priveşte evoluţia AfD”, într-un interviu acordat ediţiei online a cotidianului Die Welt.


Pretzell îi urmează astfel soţiei sale Frauke Petry, până acum unul dintre liderii mişcării anti-imigraţie şi care a făcut senzaţie cu o zi înainte, a doua zi după alegerile legislative, când şi-a făcut publică decizia de a nu accepta un mandat în noua cameră a deputaţilor, alături de colegii săi a căror radicalizare a denunţat-o.

Frauke Petry a adăugat marţi că în viitorul apropiat se va retrage cu totul din partid. “Este clar că va veni şi această etapă”, a declarat ea pentru jurnalişti.

Petry şi alţi doi responsabili ai AfD în parlamentul regional din Saxonia, în estul ţării, au demisionat marţi din funcţiile din cadrul conducerii grupului lor parlamentar local.

În această regiune a fostei Republici Democrate Germane (RDG), mişcarea anti-imigraţie s-a plasat în fruntea alegerilor parlamentare desfăşurate duminică, întrunind 27% din voturi şi depăşindu-i pe conservatorii cancelarului federal Angela Merkel.

Deocamdată, AfD pare să evite o hemoragie în sânul grupului parlamentar din camera naţională a deputaţilor. Până în prezent, doar Frauke Petry a anunţat că se retrage, din totalul celor 93 de deputaţi, semn că tendinţa naţional-identitară, care domină deja curentul naţional-conservator în cadrul partidului, îşi menţine rândurile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.