X

OCDE: Şocul provocat de coronacriză asupra economiei mondiale va avea efecte pe termen lung

Şocul produs de criza sanitară asupra economiei globale este fără precedent şi va avea efecte pe termen lung, indiferent dacă propagarea coronaviruslui va fi stopată sau va urma un al doilea val, apreciază economistul-şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dna Laurence Boone, transmite agerpres.

Într-o videoconferinţă găzduită marţi de ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, în calitate de preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franţa (GAFF), Laurence Boone a făcut o trecere în revistă a concluziilor recentului raport al OCDE privind previziunile economice, subliniind că pandemia a declanşat cea mai severă recesiune la nivel global, conform unui comunicat de presă publicat de Ambasada României in Franţa.

Citește și: Un militar american pregătea un atac împotriva propriei unități

Măsurile de izolare luate de guverne au fost necesare pentru reducerea răspândirii virusului şi limitarea numărului de victime, însă în acelaşi timp au închis activitatea în multe sectoare sectoare economice, a subliniat aceasta.

În opinia sa, cruciale pentru redresarea economică sunt întărirea capacităţii sistemelor medicale, măsurile de susţinere a lucrătorilor şi firmelor din domeniile cele mai afectate şi investiţii pentru o tranziţie către o economie mai rezilientă şi durabilă.

Nu în ultimul rând, cooperarea internaţională este esenţială pentru generarea încrederii şi accelerarea revenirii economice, precum şi pentru sprijinirea eforturilor de recuperare ale economiilor emergente şi statelor în curs de dezvoltare.

Citește și: Cartea care ‘cutremură’ Casa Albă a fost pusă pe rafturile librăriilor

La eveniment au participat peste 30 de ambasadori reprezentând ţări de pe toate continentele

Grupul Ambasadorilor Francofoni din Franţa (GAFF) reuneşte ambasadori din state şi guverne membre, asociate şi observatoare la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), acreditaţi în Franţa. Creat în februarie 2014, GAFF are drept obiectiv promovarea limbii franceze, a valorilor şi principiilor Francofoniei. Ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, este preşedinte al GAFF din februarie 2019.

Tags: frantaGrupul Ambasadorilor Francofoni din Franţa (GAFF)Laurence BooneLuca NiculescuOCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică)Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF)
Categorii: Externe