Oceanele lumii sunt tulburate de intervenţia oamenilor. Doar 13% din suprafaţa lor a rămas sălbatică

Publicat:

Zonele neatinse de om din oceanele lumii dispar rapid, doar 13% din totalul acestor suprafeţe întinse de apă putând fi clasificate drept sălbatice, conform unui studiu realizat în Australia, citat de DPA, potrivit agerpres.

Regiunile de coastă, unde aproximativ 40% din populaţie trăieşte şi depinde de resursele locale, nu mai există aproape niciun teritoriu acvatic sălbatic, potrivit cercetării publicate vineri în jurnalul Current Biology.


Citeşte şi: Viktor Orban spune că este nevoie de o nouă Comisie Europeană

“Am fost uimiţi de cât de puţină sălbăticie marină a mai rămas”, a declarat cercetătorul Kendall Jones de la Universitatea din Queensland.

Oceanul acoperă peste 70% din suprafaţa planetei şi doar 7% din totalul oceanelor beneficiază de protecţie, însă oamenii au “reuşit să aibă un impact semnificativ asupra celei mai mari părţi a acestui vast ecosistem”, a notat Jones.

Studiul este prima analiză sistematică a suprafeţelor acvatice sălbatice la nivel global, acestea fiind definite drept regiuni “în mare parte netulburate de om”, un factor crucial pentru biodiversitate.

“Zonele sălbatice neatinse deţin un nivel masiv de biodiversitate şi de specii endemice şi sunt unele dintre ultimele locuri de pe Pământ unde mai pot fi găsite mari populaţii de superprădători”, a precizat Jones.

Citeşte şi: Bashar al-Assad vrea ca armata rusă să rămână în Siria pe termen lung

Cercetarea a demonstrat că mai puţin de 5% din suprafeţele acvatice sălbatice sunt în prezent protejate, iar cele mai multe dintre ele se află în ecosisteme situate la mari distanţe de ţărmuri, cu puţine zone marine protejate cu mare biodiversitate, cum ar fi recifele de corali.

“Acest lucru înseamnă că o majoritate vastă a sălbăticiei marine ar putea fi pierdută în orice clipă, din moment ce evoluţia tehnologiei ne permite să pescuim mai adânc şi să ajungem mai departe în larg decât înainte”, a atras atenţia cercetătorul.

“Din cauza unei clime mai calde, acum se poate pescui chiar şi în unele zone care erau odată în siguranţă pentru că erau acoperite de gheaţă pe tot parcursul anului”, a adăugat Jones.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rapperul american Kanye West, în vizită la Moscova

Rapperul american Kanye West, în vizită la Moscova Rapperul american Kanye West, care a stârnit în mod repetat polemici în Statele Unite, se află la...

Castelul Balmoral din Scoția își va deschide porțile pentru public pentru prima dată

Castelul Balmoral din Scoția își va deschide porțile pentru public pentru prima dată Castelul Balmoral, refugiu scoțian al familiei regale din Marea Britanie încă din...

Cum au ajutat urzicile un botanist să rezolve mai multe crime

Cum au ajutat urzicile un botanist să rezolve mai multe crime Botanistul criminalist Patricia Wiltshire a dezvăluit modul în care cunoștințele sale despre urzici au...

Cum vă poate prelungi viața usturoiul. Un studiu arată că scade colesterolul, reglează glicemia și tensiunea

Cum vă poate prelungi viața usturoiul. Un studiu arată că scade colesterolul, reglează glicemia și tensiunea Un studiu efectuat recent pe 1.500 de persoane arată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.