Octogenarul care a vrut să dea foc unei moschei din Franţa a murit în închisoare

Publicat:

Octogenarul suspectat că a rănit două persoane într-un atac pe care l-a comis în octombrie în moscheea din Bayonne, sud-vestul Franţei, a murit miercuri “după o bruscă deteriorare a stării sale de sănătate”, a anunţat joi justiţia franceză, informează AFP, potrivit agerpres.

Claude Sinke (84 de ani), încarcerat în Mont-de-Marsan (sud-vest), a murit în spitalul din oraş şi urmează să i se facă o autopsie, a precizat procurorul local Olivier Janson într-un comunicat, precizând că bărbatul beneficia de o monitorizare medicală la închisoare, pentru “diverse patologii”.


Citeşte şi: Arabia Saudită INTERZICE accesul pelerinilor

Decesul lui pune capăt perspectivei unui proces asupra acelui atac, chiar dacă “ancheta va continua”, a subliniat Parchetul.

Experţi au estimat că bărbatul suferea de o “alterare parţială a discernământului său”, însă responsabilitatea sa penală fusese menţinută şi el era pus sub acuzare “pentru tentativă de omucidere, distrugere de bunuri printr-un mijloc periculos pentru persoane, comise pe motiv de rasă sau religie”.

Faptele datează din 28 octombrie. Octogenarul a încercat să incendieze moscheea din Bayonne, în regiunea bască franceză, punând foc la uşă. Surprins, el şi-a scos arma şi a tras asupra a doi septuagenari, rănindu-i grav, înainte de a incendia un vehicul şi a fugi apoi cu o maşină şi de a fi prins de forţele de ordine.

Citeşte şi: ATAC armat la o fabrică de bere din SUA! Cinci oameni au murit!

El le-a explicat anchetatorilor că a vrut să incendieze moscheea pentru “a răzbuna distrugerea Catedralei de la Paris”, referindu-se la incendiul din aprilie 2019 de la Catedrala Notre-Dame, pe cere el îl atribuia musulmanilor.

Vecinii săi dintr-un sat din sud-vestul Franţei îl descriau ca pe un om “cu obsesii”, cu un discurs “uneori destul de violent”.

Născut la Meknes în Maroc în septembrie 1935, dintr-un tată legionar, bărbatul candidase sub sigla Frontului Naţional (extrema dreaptă) în alegerile locale din 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.