X

Odată cu otrăvirea spionului din UK, Moscova denunță o campanie anitrusească

Moscova a denunţat miercuri acuzaţiile ”fără temei” la adresa sa după presupusa otrăvire a unui spion rus în Marea Britanie, acuzaţii ce vizează, în opinia sa, ”să stimuleze campania antirusească”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Fostul spion Serghei Skripal (66 de ani) şi fiica sa Iulia (33 de ani) sunt spitalizaţi de duminică la terapie intensivă în Salisbury, în sudul Angliei, după ”o presupusă expunere la o substanţă toxică”.

Citește și: ‘Călăul din Belarus’ a fost EXECUTAT

Mai multe media au arătat cu degetul spre Rusia, iar ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a promis marţi un răspuns ”ferm” din partea Londrei dacă ”ancheta demonstrează responsabilitatea unui stat”, vizând implicit Rusia.

”Această poveste este folosită încă de la început pentru a stimula campania antirusească în media”, a şi-a exprimat regretul purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-o conferinţă de presă. ”Este greu de văzut în aceasta altceva decât provocări mediatice destinate să agraveze relaţiile dintre ţările noastre”, a adăugat ea.

În opinia sa, ”această poveste va sfârşi ca de obicei: mai întâi, acuzaţii fără temei, apoi ei îşi vor păstra secretele, şi nici jurnaliştii, nici populaţia, nici politicienii nu vor şti ceea ce s-a întâmplat cu adevărat”.

Citește și: Un elicopter al forțelor de securitate ruse S-A PRĂBUȘIT în Cecenia

Circumstanţele cazului au adus aminte imediat de moartea lui Alexandr Litvinenko, un fost agent al FSB (serviciile secrete ruse) şi opozant faţă de Vladimir Putin, otrăvit în 2006 la Londra cu poloniu-210, o substanţă radioactivă. Cazul a provocat o criză diplomatică între Rusia şi Marea Britanie, care a fost printre altele unul dintre cei mai puternici susţinători ai sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei pentru rolul său în criza din Ucraina.

Tags: agent dubluBoris JohnsonFSBmarea britanierusiaSerghei SkripalspionVladimir Putin
Categorii: Diaspora