X

Odobescu: România va continua să colaboreze cu R.Moldova și Ucraina pentru a îmbunătăți interconectarea în sectorul energetic

Odobescu: România va continua să colaboreze cu R.Moldova și Ucraina pentru a îmbunătăți interconectarea în sectorul energetic

România va continua să colaboreze cu R.Moldova și Ucraina pentru a îmbunătăți și spori interconectarea în sectorul energetic, a subliniat șeful diplomației de la București, Luminița Odobescu, în cadrul declarațiilor susținute înainte de reuniunea miniștrilor de externe din UE desfășurată la Bruxelles, transmite Calea Europeană.

„O altă prioritate este sprijinirea sectorului energetic din Ucraina, care este în mod constant sub un atac masiv din partea Rusiei. De aceea, este foarte important să continuăm să ajutăm Ucraina să își protejeze infrastructura energetică, să înlocuiască echipamentele avariate și să furnizeze energie electrică România va continua să colaboreze cu Ucraina și Republica Moldova pentru a îmbunătăți și crește interconectarea în sectorul energetic”, a precizat Odobescu, potrivit deschide.md.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Aceasta a mai spus că îi va informa pe omologii săi despre semnarea, de către președintele Klaus Iohannis și președintele Volodimir Zelenski, a acordului de cooperare dintre România și Ucraina în domeniul securității, eveniment prilejuit de summitul NATO de la Washington.

Făcând trimitere la sancțiunile contra Rusiei, ministrul român de externe a evidențiat nevoia de a menține presiunea asupra Moscovei prin aceste măsuri punitive.

”UE trebuie să răspundă amenințărilor hibride la adresa statelor membre, Ucrainei, Republicii Moldova. Acesta este motivul pentru care sprijinim adoptarea unui nou regim de sancțiuni contra Rusiei, care destabilizează activitatea în străinătate”, a mai spus oficialul român.

Ea a transmis că țara noastră sprijină formula de pace a președintelui Zelenski, descrisă drept ”o cale pentru o pace durabilă și justă în Ucraina, pentru Ucraina și cu Ucraina, bazată pe Carta ONU și pe dreptul internațional.”

Făcând trimitere la o altă temă aflată pe agenda discuțiilor, Orientul Mijlociu, Luminița Odobescu și-a arătat îngrijorarea față de ”volatilitatea situației de securitate din regiune, cu precădere la de granița cu Liban și Israel.”

”Trebuie să continuăm să sprijinim guvernul Libanului, în special pentru că este foarte important să menținem țara în afara conflictului. România sprijină planul de pace al președintelui Biden și o coordonare puternică cu SUA, Marea Britanie și partenerii regionali ai planului regional”, a arătat Luminița Odobescu.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

În ceea ce privește discuția cu președinta Băncii Europene de Investiții și o mai mare implicare financiară a acestei instituții în sprijinirea obiectivelor de politică externă ale UE, ministrul român de externe a arătat că este ”foarte important ca Banca Europeană de Investiții să sprijine reformele, creșterea și consolidarea capacității administrative, protecția infrastructurii critice în țările candidate precum Ucraina, Republica Moldova sau țările din Balcanii de Vest, dar și proiectele de conectivitate din zona Mării Negre”.

Tags: MoldovaOdobescuRomaniaucraina
Externe