X

Ofensiva comercială a lui Donald Trump pune la încercare ‘prietenia’ sa cu Xi Jinping

Preşedintele american Donald Trump a declanşat joi o ofensivă comercială împotriva Chinei, fără să renunţe la ideea de a păstra “prietenia” pe care pretinde că o are cu liderul chinez Xi Jinping, înţelegere care uneori a adus roade, dar care poate părea de asemenea una imaginară, relatează vineri AFP, agerpres.

După ce a fost ales preşedinte al SUA, fostul om de afaceri de 71 de ani nu a încetat să-şi laude “excelentele relaţii” cu alţi şefi de stat, de la preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, până la liderul rus Vladimir Putin sau argentinian Mauricio Macri. Însă, “cea mai bună” dintre relaţiile sale, cea care pare să-i fie aproape de inimă, este probabil cea care-l leagă de Xi Jinping, liderul chinez cel mai puternic de după Mao (1949-76).

Citeşte şi: Nicolas Sarkozy face apel împotriva controlului judiciar

Acuzând în acelaşi timp China de toate relele pe plan economic – unele acuzaţii fiind întemeiate, altele nu – Donald Trump a declarat joi China ţară “prietenă”. Dezvăluind existenţa unui memorandum ce vizează “agresiunea economică a Chinei”, Trump a declarat totodată că are “un imens respect pentru preşedintele Xi”.

În ce o priveşte, China nu a părut sensibilă la compliment şi a avertizat, câteva ore mai târziu, că “nu îi este teamă de un război comercial”. De asemenea, Beijingul a dezvăluit o listă potenţială de taxe asupra unor produse americane.

Imagini de unitate între liderii celor două prime puteri economice mondiale au existat de la instalarea la putere a lui Donald Trump, cum este şi cea în care miliardarul a dat asigurări că a mâncat “cea mai minunată” prăjitură cu ciocolată, în compania omologului său chinez, invitat în aprilie 2017 la clubul său din Mar-a-Lago, în Florida.

Citeşte şi: CINCI români printre persoanele decedate în urma exploziei de la uzina chimică din Cehia (MAE)

Trump a acceptat să trateze China de la egal la egal, iar Xi Jinping i-a arătat că ar putea merge în direcţia dorită de preşedintele american, atunci când interesele coincid. Însă, potrivit experţilor, liderul chinez este interesat de “alchimia” cu preşedintele american doar în măsura în care aceasta l-ar putea ajuta să-şi atingă propriile obiective.

Şi, dacă cele două puteri au reuşit să facă paşi înainte asupra dosarului privind Coreea de Nord, comerţul poate deveni astăzi un important motiv de conflict. 

Citeşte şi: Incendiu catastrofal în Vietnam. Cel puţin 13 oameni au murit

Tags: ChinaDonald TrumpfloridaMar-a-LagoSUAXi Jinping
Categorii: Știrile zilei