Oficial al Hamas: Pentru eliberarea ostaticilor este necesar un armistiţiu

Publicat:

Gruparea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a transmis prin intermediul presei ruse că nu va elibera ostaticii luaţi în cursul atacului din 7 octombrie asupra Israelului decât dacă se convine asupra unui armistiţiu, transmite vineri Reuters.

Agenţia preia o declaraţie consemnată de ziarul Kommersant a lui Abu Hamid, membru al delegaţiei Hamas aflate în vizită la Moscova; acesta a susţinut că organizaţia sa are nevoie de timp pentru a-i localiza pe toţi cei răpiţi din Israel şi duşi în Gaza de diferite facţiuni palestiniene.


Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

“Au răpit zeci de oameni, majoritatea civili, şi avem nevoie de timp pentru a-i găsi în Fâşia Gaza şi a-i elibera”, a afirmat Hamid. El a declarat că pentru a acţiona în acest sens este nevoie de un mediu calm.

Hamas a susţinut joi că aproximativ 50 din ostatici au fost ucişi de loviturile aeriene ale Israelului asupra Fâşiei Gaza.

Israelul a cerut Rusiei să expulzeze delegaţia Hamas, apreciind că invitarea la Moscova a reprezentanţilor organizaţiei teroriste este “deplorabilă”.

Rusia are legături cu toţi actorii importanţi din Orientul Mijlociu, inclusiv Israelul, Iranul, Siria, Autoritatea Palestiniană şi Hamas, menţionează Reuters. Moscova a pus de mai multe ori criza actuală pe seama eşecului diplomaţiei americane şi a cerut un armistiţiu între Israel şi Hamas, urmat de tratative pentru identificarea unei soluţii paşnice.

Citește și : Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân – studiu

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân - studiu Un nou studiu realizat de Food Packaging Forum Foundation din Elveția a identificat...

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic Celebrul rapper american Eminem, în vârstă de 51 de ani, va deveni bunic,...

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși

SUA și Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruși SUA au anunțat joi confiscarea a 41 de domenii de internet, despre care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.