X

Oficial american: Rusia trebuie să asigure accesul ‘sigur şi fără obstacole’ al inspectorilor AIEA la centrala de la Zaporojie

Rusia trebuie să asigure un acces sigur şi fără obstacole al inspectorilor AIEA la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, a declarat luni un responsabil american, potrivit căruia opţiunea ‘cea mai sigură’ ar fi o oprire ‘controlată’ a reactoarelor, transmite AFP, potrivit agerpres

‘Continuăm să credem că o oprire controlată a reactoarelor de la Zaporojie ar fi opţiunea cea mai sigură şi cel mai puţin riscantă’, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, într-un briefing de presă.

Citește și : Suedia va furniza asistenţă militară suplimentară de 47 de milioane de euro pentru Ucraina

Statele Unite cer Moscovei să accepte crearea unei ‘zone demilitarizate’ în jurul centralei, unde o misiune a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică este aşteptată în scurt timp, a reiterat oficialul american.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, conduce el însuşi această misiune, de cel puţin zece persoane, pentru inspectarea centralei ocupate de armata rusă pe linia frontului.

Grossi reclama de mai multe luni să poată merge la faţa locului, avertizând asupra ‘riscului real de catastrofă nucleară’.

Centrala de la Zaporojie, unde sunt situate şase din cele 15 reactoare ucrainene, a fost luată sub control de trupele ruse la începutul lui martie, la scurt timp după declanşarea invaziei la 24 februarie.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardarea împrejurimilor complexului nuclear, pe malul Niprului, şi de punerea lui în pericol.

Citește și : Zelenski spune că Ucraina va recăpăta controlul asupra teritoriilor ocupate de ruşi: ‘Invadatorii cred că sunt acolo pentru totdeauna. Însă e ceva temporar’

 

Tags: AIEAcentrala nuclearaJohn KirbyrusiaZaporojie
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina