OFICIAL Paraguay îşi va transfera ambasada în Israel la Ierusalim

Publicat:

Paraguay îşi va transfera ambasada sa în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, urmând exemplul Statelor Unite şi Republicii Guatemala, a făcut cunoscut miercuri ministerul de externe de la Asuncion, transmite AFP.

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat în decembrie decizia sa de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, întrerupând tradiţia predecesorilor săi.


Transferul foarte controversat al ambasadei Statelor Unite este prevăzut la 14 mai, pentru a coincide cu a 70-a aniversare a creării statului Israel.

Într-un scurt comunicat, ministerul paraguayan a anunţat “lansarea procesului de execuţie a deciziei prezidenţiale (…) privind reprezentarea diplomatică a Paraguay în Israel”.

Luni, surse diplomatice de la Asuncion declaraseră pentru AFP că Paraguay studiază această posibilitate.

Cu câteva ore înainte, purtătorul de cuvânt al ministerului israelian de externe, Emmanuel Nahshon, a sărbătorit ca o certitudine transferul.

“Paraguay îşi va deschide ambasada la Ierusalim la sfârşitul lunii mai! Preşedintele (Horacio) Cartes va inaugura ambasada! Veşti excelente în timp ce recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului ia amploare”, anunţase Nahshon într-un mesaj pe Twitter, retransmis pe contul oficial al ministerului.

Preşedintele Cartes, care îşi va încheia mandatul la 15 august, ar putea asista la inaugurarea noii ambasade pe 21 sau 22 mai şi ar putea fi însoţit de preşedintele ales, Mario Abdo Benitez, a informat ministerul israelian de externe.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TRAGEDIE în Șoldănești: Un tânăr s-a înecat într-un bazin acvatic

TRAGEDIE în Șoldănești: Un tânăr s-a înecat într-un bazin acvatic Un tânăr de 24 de ani s-a înecat într-un bazin acvatic. S-a întâmplat în după...

Un american a rămas fără mașină în Moldova

Un american a rămas fără mașină în Moldova Un american a rămas fără mașină după ce le-a prezentat polițiștilor de frontieră moldoveni un certificat de...

Bețișor scapă de urmărire penală. Decizia primei instanțe rămâne definitivă

Bețișor scapă de urmărire penală. Decizia primei instanțe rămâne definitivă Decizia de încetare a dosarului penal al fostei șefe adjuncte a PA Adriana Bețișor, învinuită...

Cristina Gherasimov a văzut cu ochii ei ruinele spitalului Ohmatdit din Kiev

Cristina Gherasimov a văzut cu ochii ei ruinele spitalului Ohmatdit din Kiev Vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, aflată într-o vizită de lucru la Kiev,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.