Oficiali ucraineni au ajuns la Tiraspol

Publicat:

Oficiali ucraineni au ajuns la Tiraspol

O delegație ucraineană, în frunte cu ambasadorul cu misiuni speciale, Paun Rohovei, responsabil de reglementarea transnistreană, l-a anunțat pe liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, că Ucraina nu va mai participa în niciun format de negocieri în care va fi și Federația Rusă.

„Ucraina nu acceptă participarea într-un format internațional de negociere cu participarea Rusiei”, a spus Rohovei, precizând că Ucraina susține și va contribui la dezvoltarea dialogului dintre Tiraspol și Chișinău în formatul „1+1”, transmite Europa Liberă.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în China! Sunt sute de morţi şi răniţi – Stiripesurse.md

Înainte de vizita în Tiraspol, Rohovei a avut o întrevedere și cu vice-premierul moldovean pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Cei doi oficiali au discutat „eforturile comune pentru a conferi o dinamică pozitivă procesului de reglementare transnistreană în parametrii promovați de autoritățile moldovene”.

Ce se întâmplă cu negocierile în dosarul transnistrean

Discuțiile în formatul tradițional „5+2” (unde Chișinău și Tiraspolul sunt părți în conflict, Rusia, Ucraina și OSCE – mediatori, UE și SUA – observatori) au ajuns într-un impas prelungit din cauza invaziei Rusiei în Ucraina. Chișinăul consideră că acest format nu va mai putea fi „reanimat” nici după încheierea războiului.

Oficiali ucraineni au ajuns la Tiraspol

Kievul nu s-a expus în public despre soarta procesului de negocieri, însă oficialii de la Chișinău au dat de înțeles că nici Ucraina nu are de gând să participe la dialog. Tiraspolul și Moscova insistă pe „reanimarea” discuțiilor în acest format.

În cursul anului 2023, au avut loc doar două întâlniri în formatul „1+1” (Chișinău și Tiraspol) ale reprezentanților politici, desfășurate la Tiraspol și la Bender, în stânga Nistrului.

Oficiali ucraineni au ajuns la Tiraspol

Refuzul Tiraspolului de a veni la Chișinău pentru astfel de întâlniri pare să fie legat de amendamentele aduse de autoritățile moldovene Codului Penal, cunoscute sub numele de „lege a separatismului”.

Reprezentanții Tiraspolului au criticat aspru noile prevederi, susținând că acestea vor perturba procesul de negocieri. Unii reprezentanți ai administrației din stânga Nistrului chiar au solicitat „garanții de securitate” înainte de a întreprinde vreo vizită pe malul drept.

Experții sugerează că comunicarea între Chișinău și Tiraspol s-a redus și se efectuează pe alte căi: schimb de scrisori, email-uri sau convorbiri telefonice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor...

Experți internaționali vor evalua activitatea Serviciului Veterinar

Experți internaționali vor evalua activitatea Serviciului Veterinar În perioada 15-26 iulie 2024, Serviciul Veterinar al Republicii Moldova va fi supus unei evaluări de către...

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură

BCS vrea o comisie specială pentru identificarea măsurilor de depășire a crizei în agricultură Comuniștii și socialiștii solicită instituirea unei comisii parlamentare speciale pentru identificarea...

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina

Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina Republica Moldova ar putea produce energie electrică pentru Ucraina în schimbul gazului furnizat de partea ucraineană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.