Oficialităţi UE condamnă bombardamentele ruse asupra mai multor oraşe ucrainene

Oficiali ai Uniunii Europene au condamnat seria de atacuri cu rachete efectuate de armata rusă luni dimineaţă asupra Kievului şi altor oraşe importante ucrainene, transmite DPA, potrivit agerpres.

”Ceea ce se întâmplă acum la Kiev este dezgustător”, a scris pe Twitter preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

”Asta arată lumii, încă o dată, regimul cu care ne confruntăm: unul care ţinteşte la întâmplare, unul care împroaşcă teroare şi moarte asupra copiilor”, a adăugat ea.

Citeşte şi: Mai multe explozii puternice au fost auzite în centrul Kievului – VIDEO – Black News

”Asemenea acte nu îşi au locul în secolul 21. Le condamn în cei mai fermi termeni posibili”, a reacţionat şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell.

”Suntem alături de Ucraina. Sprijin militar suplimentar de la UE este pe drum”, a scris el pe Twitter.

Comisarul european pentru justiţie Didier Reynders, aflat în vizită la Kiev, a fost nevoit să se adăpostească în subsolul unui hotel din capitala ucraineană.

”Suntem în siguranţă şi urmărim evoluţia situaţiei”, a spus Reynders.

Citeşte şi: Phenianul afirmă că testele sale recente au fost exerciţii ‘nucleare tactice’ – Black News

Bombardamente ruse de o amploare fără precedent în ultimele luni au lovit Ucraina luni dimineaţa. Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, loviturile ruse cu zeci de rachete şi drone iraniene Shahed au vizat Ucraina de la nord la sud şi de la est la vest, lovind capitala Kiev, precum şi regiunile Hmelniţki, Liov, Dnipro, Viniţa, Zaporojie, Sumî, Harkov şi Jitomir.

În 24 februarie acest an, Rusia a lansat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Tags: Didier ReyndersDniproharkovHmelniţkiJîtomîrJosep BorrellkievLiovRoberta MetsolarusiaSumîucrainaViniţaVolodimir ZelenskiZaporojie
Categorii: Război in Ucraina