X

Olaf Scholz inspectează turbina reparată de la Nord Stream 1 (VIDEO)

Cancelarul german Olaf Scholz s-a deplasat miercuri la Mülheim an der Ruhr (vest), unde este depozitată temporar o turbină reparată a gazoductului Nord Stream 1, a cărei lipsă a fost invocată de Rusia ca motiv pentru decizia de a limita livrările de gaz în Germania, relatează dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

“Turbina este aici, poate fi livrată, dar cineva trebuie să spună ‘am nevoie de ea’. Toate motivele tehnice avansate nu se justifică faptic”, a spus Scholz, după ce a inspectat turbina recent reparată în Canada.

Citeşte şi: Administraţia Biden nu doreşte escaladarea tensiunilor în relaţia cu Beijingul generate de vizita lui Pelosi în Taiwan – Black News

Potrivit europenilor, absenţa turbinei este doar un pretext avansat de Moscova pentru a scădea livrările de gaz ca represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse de UE după lansarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei.

Vineri, Gazprom a susţinut că livrarea de către Canada a turbinei în Germania în loc de Rusia este neconformă contractului, la două zile după ce a diminuat la 20% volumul gazelor livrate prin conducta Nord Stream, invocând lucrări de întreţinere.

Citeşte şi: Nancy Pelosi declară că a sosit în Taiwan cu intenţii paşnice – Black News

Miercuri, aflat alături de cancelarul german, CEO-ul companiei Siemens Energy Christian Bruch a confirmat că au loc discuţii cu Gazprom, “dar nu există un acord”.

Anterior, după o altă diminuare a livrărilor de gaze prin aceeaşi conductă, Moscova invocase lipsa respectivei turbine, care fusese trimisă de Siemens Energy la reparaţii în Canada şi pe care această ţară a refuzat să o returneze Rusiei, invocând la rândul ei sancţiunile împotriva Moscovei.

Tags: canadaChristian BruchgazegazpromgermaniaMülheim an der RuhrNord Stream 1Olaf ScholzrusiaSiemens Energyturbină
Categorii: Diaspora