Olaf Scholz NU vrea o ‘scurtătură’ pentru aderarea Ucrainei la UE

Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi, în Bundestag, că nu este favorabil acordării unei ‘scurtături’ Ucrainei în vederea aderării la Uniunea Europeană, care, în opinia sa, ‘nu este o chestiune de câteva luni sau de câţiva ani’, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Faptul de a nu exista o scurtătură pe drumul de aderare la UE (al Ucrainei) este un imperativ de echitate faţă de cele şase state din Balcanii de Vest’, care doresc de multă vreme să se alăture blocului comunitar, a subliniat Scholz în faţa deputaţilor germani.


Citeşte şi: Coreea de Nord se pregăteşte să facă un test nuclear chiar în timpul vizitei lui Biden în regiune – Black News

Preşedintele francez ‘Emmanuel Macron are dreptate să sublinieze că procesul de aderare nu este o chestiune de câteva luni sau de câţiva ani’, a adăugat cancelarul.

‘De aceea, vrem să ne concentrăm acum pe sprijinul rapid şi pragmatic către Ucraina’, a subliniat el, înaintea summitului UE-Balcanii de Vest ce va avea loc luni la Bruxelles.

La scurt timp, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a reacţionat denunţând un ‘tratament de zona a doua’ pentru Ucraina din partea ‘anumitor capitale’.

‘Ambiguitatea strategică cu privire la perspectiva europeană a Ucrainei practicată de anumite capitale ale UE în cursul ultimilor ani a eşuat şi trebuie să înceteze’, a scris el pe Twitter.

Citeşte şi: Mevlut Cavusoglu s-a întâlnit cu Anthony Blinken la New York – Black News

Ucraina, Georgia şi Republica Moldova au cerut recent statutul de candidat, în timp ce Serbia, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Bosnia aspiră să adere la UE, dar procesul de extindere este blocat de mai mulţi ani. Aceste ţări ‘întreprind reforme intense de câţiva ani. Respectarea angajamentelor noastre faţă de ele nu este doar o chestiune de credibilitate’, a explicat Scholz.

El a insistat că extinderea este ‘în interesul nostru strategic’ în faţa Rusiei care exercită deja o mare influenţă în anumite ţări din regiune. ‘Este vorba despre propria noastră securitate care nu poate exista fără Balcani de Vest europeni şi stabili’, a spus cancelarul german.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.