Olaf Scholz pledează pentru noi forme de colaborare internaţională

Cancelarul german Olaf Scholz a lansat, în cadrul Forumului economic mondial de la Davos, un apel la noi forme de colaborare internaţională, afirmând că, prea adesea, statele nu se uită suficient de departe atunci când caută parteneri pe glob, transmite joi dpa, potrivit agerpres.

‘În această lume multipolară, ţări foarte diferite cu influenţă în creştere cer o mai mare participare politică. Aceasta nu constituie o ameninţare. Vom deschide noi căi de cooperare’, le-a spus cancelarul german liderilor reuniţi la Davos, potrivit declaraţiilor sale publicate ulterior pe Twitter.

Citește și : Grecia va preda americanilor tot petrolul confiscat de pe o navă iraniană

Cooperarea internaţională oferă răspunsuri şi ajută la susţinerea progresului în privinţa temelor viitorului, a mai spus Scholz.

El a subliniat că există puteri noi, emergente în Asia, Africa şi America Latină care profită de oportunităţile oferite de globalizare.

Prea multă vreme, guvernele au avut tendinţa să echivaleze ‘democraţia’ cu ‘Occidentul’ în sensul clasic, a mai arătat el.

Din acest motiv, cancelarul a invitat Africa de Sud, Senegal, India, Indonezia şi Argentina să participe la summitul G7 ce va avea loc la Elmau, în Bavaria, la sfârşitul lunii iunie.

‘Ele reprezintă ţări şi regiuni de a căror cooperarea lumea are nevoie pentru a răspunde provocărilor globale ale viitorului’, a afirmat Scholz.

Noile parteneriate mai înseamnă a arăta solidaritate în faţa foametei care ameninţă, a crizelor de materii prime şi inflaţiei, a adăugat cancelarul german.

Citește și : Macron îl sună pe Erdogan pentru a discuta aderearea Finlandei şi Suediei la NATO

This post was last modified on 26/05/2022 16:32 16:32

Tags: africaAfrica de Sudamerica latinaasiaDavosOlaf Scholz
Categorii: Diaspora