Olaf Scholz: Vom susţine ferm R.Moldova în faţa încercărilor de destabilizare ale Rusiei

Publicat:

Olaf Scholz: Vom susţine ferm R.Moldova în faţa încercărilor de destabilizare ale Rusiei

Cancelarul federal german Olaf Scholz a exprimat miercuri, la Chişinău, sprijinul ferm al Germaniei pentru Republica Moldova, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, informează presa de peste Prut.

‘Suntem conştienţi de modul în care Republica Moldova suferă de pe urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Ştim că actori pro-ruşi, Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova, mai ales pe fundalul alegerilor prezidenţiale şi al aderării ţării la Uniunea Europeană. Mesajul meu cel important este astăzi acela că Germania vă este alături. Vom susţine ferm Republica Moldova pentru a face faţă încercărilor de destabilizare din partea Rusiei’, a declarat Scholz după întrevederea sa cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, potrivit stiripesurse.


Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Potrivit cancelarului federal german, Republica Moldova a reuşit să facă faţă tuturor încercărilor de destabilizare din străinătate, iar preşedinta Maia Sandu a reuşit în mandatul său de patru ani să realizeze progrese deosebite, în pofida dificultăţilor economice.

“Mă bucur să ne revedem la Chişinău. Întrevederea precedentă, în Marea Britanie, a fost excepţională. Am discutat şi despre modalităţile de colaborare la nivel de platformă de sprijin pentru Republica Moldova, în parteneriat cu Franţa şi România”, a amintit Scholz, exprimându-şi bucuria că se află acum la Chişinău.

“Doresc să subliniez bunele legături între ţările noastre şi să exprim dorinţa noastră de a sprijini Republica Moldova pe calea sa europeană. Relaţiile noastre sunt strânse, sunt bazate pe încredere”, a mai spus cancelarul federal.

Vizita lui Olaf Scholz în Republica Moldova are loc la 12 ani după cea efectuată de fostul cancelar german Angela Merkel. Olaf Scholz a fost în Republica Moldova anul trecut cu ocazia Summitului Comunităţii Politice Europene, iar preşedinta Maia Sandu a întreprins în luna mai o vizită oficial la Berlin, unde a fost primită de cancelarul federal german.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia a lovit dimineața aceasta Hidrocentrala din Kiev. Există vreo amenințare de prăbușire?

Rusia a lovit dimineața aceasta Hidrocentrala din Kiev. Există vreo amenințare de prăbușire? În timpul unui bombardament masiv pe 26 august, forțele ruse au atacat...

Senatorii cehi solicită investigarea bisericilor ortodoxe pentru legăturile lor cu Kremlinul

Senatorii cehi solicită investigarea bisericilor ortodoxe pentru legăturile lor cu Kremlinul Comisia de Securitate a Senatului ceh i-a cerut guvernului de la Praga să investigheze...

Școlile din Găgăuzia din nou refuză să se supună cerințelor MEC

Școlile din Găgăuzia din nou refuză să se supună cerințelor MEC Autoritățile din Găgăuzia sfidează din nou Ministerul Educației și Cercetării (MEC) al Republicii Moldova....

Igor Boțan: Trebuie luate în considerare și ambițiile Federației Ruse care este „mânată de sentimentul de revanșismˮ

Igor Boțan: Trebuie luate în considerare și ambițiile Federației Ruse care este „mânată de sentimentul de revanșismˮ Cel mai mare pericol pentru Republica Moldova provine...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.