X

Olanda a redus nivelul alertei teroriste pentru prima dată din 2013

Agenția Olandeză Antiterorism (NCTV) a anunțat luni că a decis să reducă nivelul alertei teroriste la nivel național, pentru prima dată din 2013, informează site-ul agenției de presă Reuters, scrie mediafax.

Astfel, potrivit NCTV, gradul de alertă teroristă a fost stabilit la nivelul 3, pe o scară de la 1 la 5, ceea ce înseamnă că un atentat terorist este „posibil”.

Citește și : Zarif: Iranul este pregătit pentru un ‘schimb total de prizonieri’ cu SUA

„Încă vedem atacuri islamiste în Occident din când în când, însă situația este incomparabilă cu perioada 2015-2017, când au avut loc zeci de atacuri în Europa în fiecare an”, se arată în comunicatul de presă al NCTV.

Cu toate acestea, anumite celule teroriste sunt încă active în Olanda, avertizează instituția.

Luna trecută, doi bărbați au fost arestați în Olanda, fiind suspectați că ar fi pregătit un atentat sinucigaș pe teritoriul acestei țări.

Citește și : Haos total în Franța într-o nouă zi de grevă împotriva reformei sistemului de pensii

Tags: alerta teroristaatentateuropaoccidentolanda
Categorii: Diaspora