X

Olanda : Un culoar de supermarket cu niciun produs cu ambalaj din plastic va fi înfiinţat într-un magazin-pilot din Amsterdam

Un culoar de supermarket în care nu va fi expus spre vânzare niciun produs cu ambalaj din plastic va fi înfiinţat “în premieră” în capitala Olandei, informează marţi Press Association.

Peste 700 de alimente, precum produse din carne, orez, sosuri, produse lactate, ciocolată, cereale, fructe şi legume, ale căror ambalaje nu vor conţine plastic vor fi disponibile pe acest culoar amenajat într-un magazin-pilot din Amsterdam aparţinând lanţului de supermaketuri Ekoplaza, conform agerpres.

Organizaţia pentru protecţia mediului A Plastic Planet, căreia îi aparţine această idee, a declarat că introducerea primului culoar de supermarket din lume fără plastic reprezintă un “moment de referinţă” în lupta mondială contra poluării cu plastic.

Citește și : Donald Trump a ajuns la un acord cu compania Boeing pentru schimbarea avionului prezidențial

Cofondatoarea A Plastic Planet, Sian Sutherland, a făcut apel la supermarketurile din Marea Britanie să urmeze exemplul Ekoplaza şi să introducă în magazine astfel de culoare cu produse împachetate în ambalaje ce nu conţin plastic.

Problema poluării oceanelor cu plastic, ce poate provoca dăuna vieţuitoarelor şi cauza chiar moartea acestora, a fost evidenţiată în seria documentară realizată de BBC, “Blue Planet II”.

La începutul acestui an, premierul Marii Britanii, Theresa May, şi-a subliniat angajamentul luat în cadrul Planului de Mediu pe 25 de ani al Guvernului britanic privind eliminarea deşeurilor din plastic, printre acestea numărându-se încurajarea înfiinţării unor culoare de supermarket în care să nu fie expuse produse cu ambalaje din acest material, precizează sursa citată.

Islanda şi-a luat angajamentul ca din anul 2023 să nu mai utilizeze plasticul la împachetarea produselor proprii.

Un sondaj realizat de A Plastic Planet în Marea Britanie a dezvăluit că peste nouă din zece cumpărători susţin introducerea în supermarketuri a unui culoar în care să fie expuse produse cu ambalaje care nu conţin plastic.

Ekoplaza va înfiinţa culoare “fără plastic” în 74 dintre filialele sale din Olanda până la sfârşitul acestui an.

Culoarul amenajat în magazinul din Amsterdam va fi utilizat pentru testarea de noi biomateriale compostabile, alături de materiale tradiţionale precum sticlă, metal şi carton, au explicat iniţiatorii programului. Etichetele produselor de pe rafturi vor avea menţionat “Plastic Free” (fără plastic), emblemă introdusă de A Plastic Planet pentru a-i ajuta pe clienţi să identifice cu uşurinţă produsele care sunt complet lipsite de acest material poluant.

“Înfiinţarea primului culoar fără plastic din lume reprezintă un moment de referinţă pentru lupta mondială împotriva poluării cu plastic”, a declarat Sutherland.

“Timp de decenii, cumpărătorilor li s-a vândut minciuna potrivit căreia nu putem trăi fără plastic în produsele alimentare. Un culoar fără plastic infirmă acest lucru. În sfârşit putem întrezări un viitor în care publicul poate alege să cumpere cu plastic sau fără plastic. În prezent nu avem nicio opţiune. Nu există absolut nicio logică în ambalarea a ceva atât de perisabil precum alimentele în ceva atât de indestructibil ca plasticul. Ambalajele de plastic pentru mâncare şi băutură sunt utile timp de câteva zile, însă constituie o prezenţă distructivă care persistă pe Pământ secole după aceea”, a adăugat cofondatoarea A Plastic Planet.

“Ekoplaza a stabilit un exemplu, iar supermarketurile din Marea Britanie trebuie să îl urmeze cu prima ocazie. Marile noastre supermarketuri trebuie să introducă urgent astfel de culoare fără plastic”, a mai spus Sutherland.

Directorul executiv al Ekoplaza, Erik Does, a declarat că cei care trec pragul supermarketurilor pe care le reprezintă “sunt sătui de produse încărcate cu straturi după straturi de ambalaje groase din plastic”.

“Culoarele fără plastic reprezintă o modalitate inovatoare de a testa biomateriale compostabile ce oferă o alternativă mult mai prietenoasă cu mediul la ambalajele din plastic”, a precizat Does.

Tags: amsterdamolandaplasticprodussupermarket
Categorii: Diaspora