Olanda pregăteşte împreună cu alte ţări începerea instruirii piloţilor ucraineni pe avioane F-16

Publicat:

Piloţii militari ucraineni ar putea să înceapă în vara aceasta instruirea pe avioanele americane multirol F-16, a declarat luni agenţiei Reuters ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, care a precizat însă că este vorba despre un program pe termen lung şi că armata ucraineană nu va putea folosi astfel de avioane în viitorul apropiat în războiul cu Rusia, potrivit agerpres.

Danemarca şi Olanda conduc o coaliţie internaţională care şi-a asumat instruirea piloţilor ucraineni, a personalului auxiliar, mentenanţa avioanelor şi în final probabil furnizarea unor aparate F-16 către Ucraina.


Citește și : AIEA este îngrijorată de nivelul apei la centrala Zaporojie

“Ambiţia noastră este vara aceasta. Vom vedea dacă este realist” pentru a începe programul de instrucţie, a spus titulara olandeză a Apărării. Obiectivul este ca programul să fie deplin operaţional într-un termen de şase luni. Danemarca, ţară unde se află simulatoare de zbor pentru avioanele F-16, este o posibilă locaţie pentru găzduirea programului de instrucţie.

La acest program, sprijinit de SUA, vor participa de asemenea Belgia şi Luxemburg, în timp ce Franţa şi Marea Britanie oferă asistenţă. Cele două din urmă şi Luxemburg nu au avioane F-16 în dotarea propriilor forţe aeriene.

Cât despre cererea Kievului de a primi zeci de avioane F-16, o decizie nu a fost încă luată, a precizat Kajsa Ollongren. Ea a subliniat că echiparea armatei ucrainene cu astfel de aparate este un demers pe termen lung, având în vedere perioada îndelungată de formare şi familiarizare a piloţilor ucraineni pe aceste avioane, ca atare ele nu vor putea fi folosite în viitorul previzibil în războiul ruso-ucrainean.

“Când războiul se va fi terminat, Ucraina va trebui să fie capabilă să se apere singură pentru a descuraja Rusia să încerce din nou (o invazie). F-16 este un sistem de arme puternic. Este o capabilitate foarte puternică. Dar nu va fi disponibil foarte curând (pentru Ucraina) şi, desigur, preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski ştie asta”, a subliniat responsabila olandeză, cu aluzie la insistenţele şefului statului ucrainean de a primi rapid F-16 sau alte avioane de luptă occidentale.

Zelenski a declarat săptămâna trecută că a primit o ofertă “serioasă, puternică” din partea liderilor unor state dispuse să furnizeze Kievului avioane F-16 şi că aşteaptă acordurile finale în acest sens cu principalii aliaţi.

Reprezentanta guvernului olandez nu a precizat numărul piloţilor ucraineni care ar urma să fie instruiţi în prima fază a programului, dar două surse din domeniu au declarat agenţiei Reuters că ar fi două grupuri, fiecare cu câte 12 piloţi care au experienţă în operarea avioanelor ruseşti MiG-29 sau SU-27.

Citește și : Doliu în Italia! A MURIT Silvio Berlusconi!

Diferenţele dintre aceste avioane şi F-16 sunt însă notabile, iar după standardele forţelor aeriene olandeze este nevoie de circa doi ani şi jumătate pentru instruirea unui pilot de avion de vânătoare. Conform unei surse militare, piloţii ucraineni deja formaţi pe alte avioane de vânătoare ar avea nevoie de circa patru luni numai pentru însuşirea noţiunilor de bază ale pilotării avionului F-16, dar Ucraina ar avea şi opţiunea contractării unor piloţi străini deja formaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.