X

Oleg Senţov, încarcerat în Rusia, a fost laureat cu Premiul Saharov

Cineastul ucrainean Oleg Senţov, încarcerat în Rusia, a fost distins joi cu Premiul Saharov pentru Libertate şi Drepturi ale Omului decernat de Parlamentul European pentru anul 2018, au anunţat grupurile politice din legislativul european, informează AFP, potrivit agerpres.

Candidatura lui Senţov, condamnat în 2015 la 20 de ani de închisoare pentru presupuse activităţi teroriste în Crimeea, a fost susţinută de forţele conservatoare şi liberale ale Parlamentul European, de ONG-uri din Mediterana care ajută naufragiaţii între care şi Open Arms, relatează EFE.

Citeşte şi: Mohammed bin Salman glumeşte pe tema răpirii premierului libanez

Ucraineanul, în vârstă de 42 de ani, a fost considerat de justiţia rusă vinovat de plănuirea de atentate teroriste în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, însă Ucraina şi Occidentul îl consideră deţinut politic.

În urmă cu câteva zile el a renunţat la greva foamei, după mai mult de 140 de zile, invocând motive de sănătate. În plus, el fusese ameninţat că, dacă nu încetează greva foamei, va fi alimentat cu forţa. S-a aflat de asemenea că cineastul scrie un scenariu despre viaţa sa, inclusiv despre calvarul său din închisoare.

Deteriorarea sănătăţii lui Senţov a fost denunţată în repetate rânduri de avocatul său, în timp ce autorităţile penitenciare şi Avocatul rus al poporului au respins aceste informaţii, subliniind că starea de sănătate a regizorul este “satisfăcătoare” şi că el se află permanent sub supraveghere medicală.

Personalităţi din lumea culturii şi lideri mondiali au cerut Rusiei eliberarea lui Senţov.

Totuşi, Kremlinul a declarat că, pentru a fi graţiat sau amnistiat, cineastul trebuie să se recunoască vinovat, lucru pe care el îl refuză, şi să solicite graţierea din partea preşedintelui rus, Vladimir Putin, ceea ce Senţov nu s-a arătat dispus să facă.

Citeşte şi: Chiar dacă ştie că este ascultat de ruşi şi chinezi, Trump nu renunţă la telefonul mobil. ‘Să sperăm că nu discută informaţii clasificate!’

Premiul Saharov pentru libertate de gândire, numit în onoarea fizicianului şi disidentului politic sovietic Andrei Saharov, este acordat în fiecare an de către Parlamentul European.

Premiul, care constă într-un certificat şi 50.000 de euro, va fi înmânat în cadrul unei ceremonii, la Parlamentul European, în Strasbourg, pe 12 decembrie. A fost înfiinţat în 1988 pentru a onora persoane şi organizaţii care apără drepturile omului şi libertăţile fundamentale. În 2018 se împlinesc 30 de ani de la acordarea pentru prima dată a Premiului Saharov.

Anul trecut a fost acordat opoziţiei democratice din Venezuela.

Tags: Oleg SenţovParlamentul EuropeanPremiul Saharovrusia
Categorii: Diaspora