Oleg Senţov nu crede în reușita summitului de la Paris: ‘NU va aduce nimic bun!’

Publicat:

Cineastul ucrainean Oleg Senţov afirmă că summitul despre Ucraina, care urmează să îi adune la 9 decembrie la Paris pe liderii francez, german, rus şi ucrainean, “nu va aduce nimic bun”, conform unui interviu acordat agenţiei France Presse la Parlamentul European de la Strasbourg, transmite și agerpres.

“Aceste negocieri cu Putin nu vor aduce nimic bun (…), dar ele sunt necesare cel puţin pentru a obţine un armistiţiu”, a declarat regizorul, eliberat de Moscova în septembrie, după cinci ani de detenţie.


Citește și: Manifestanții din Chile au luat cu asalt cel mai mare mall din Capitală – VIDEO

“În cel mai bun caz, negocierile nu vor aduce nimic. În cel mai rău caz, Ucraina va renunţa la interesele sale, dar sper că nu se va întâmpla acest lucru”, a insistat cineastul, care a venit în această săptămână la Strasbourg pentru a-şi ridica Premiul Saharov pentru drepturile omului, care i-a fost acordat în 2018 de Parlamentul European când era încă închis.

Semn al unei relative încălziri a relaţiilor dintre Moscova şi Kiev, summitul de la 9 decembrie va fi ocazia pentru o primă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se vor întâlni cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Angela Merkel.

Va fi de asemenea prima reuniune a celor patru lideri în ‘Formatul Normandia’ (Rusia, Ucraina, Franţa, Germania) după 2016.

Întrebat dacă Uniunea Europeană poate aplana tensiunile dintre Moscova şi Kiev, Senţov a afirmat că “ne apărăm de o agresiune, şi dacă UE ne susţine în această poziţie, ea nu trebuie să încerce să găsească o soluţie cu agresorul”.

În opinia sa, “dialogul cu Rusia este posibil, dar numai cu trei condiţii: ne sunt date înapoi teritoriile ocupate – Crimeea şi Donbass -, este rambursat prejudiciul material produs Ucrainei şi se cere scuze public pentru cei 13.000 de cetăţeni ucişi”.

Comparând anexarea Crimeii cu invazia Cehoslovaciei de către trupele lui Hitler în 1938, Oleg Senţov a făcut apel “să se înveţe lecţiile” istoriei: “Cum s-a terminat atunci? Bunătatea a fost luată drept slăbiciune. Iar slăbiciunea a fost acaparată”.

Citește și: Trump semnează legile care protejează protestatarii din Hong Kong. Reacția Chinei nu se lasă așteptată

Întrebat despre restituirea către Ucraina a trei nave de război de către Rusia la mijlocul lunii noiembrie, decizie interpretată în general ca un alt semn al unui relativ dezgheţ între cele două ţări, regizorul a comparat măsura cu “o bucată de brânză în capcana de şoareci”, o momeală care “nu va duce decât la o capcană”.

Eliberat la 7 septembrie în cadrul unui schimb de 70 de prizonieri între Rusia şi Ucraina, Oleg Senţov a fost arestat la locuinţa sa în 2014 după ce a protestat împotriva anexării Crimeii. Condamnarea sa la 20 de ani de închisoare în Rusia pentru pregătirea unor “atacuri teroriste” a declanşat o amplă mobilizare internaţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.