Oleg Serebrian a vizitat două sate din Căușeni

Publicat:

Oleg Serebrian a vizitat două sate din Căușeni

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian însoțit de deputatul în Parlament, Artemie Cătănoi, președintele raionului Căușeni, Alexandru Catan și reprezentanții Biroului politici de reintegrare au efectuat o vizită de lucru în satele Tănătari și Chircăiești, localități situate în raionul Căușeni.

Citeşte şi: Guvernatorul regiunii Murmansk a fost înjunghiat în plină stradă – Stiripesurse.md


În cadrul întrevederilor desfășurate cu reprezentanții autorităților publice locale au fost aduse în vizor problemele cu care se confruntă locuitorii celor două sate.

Oleg Serebrian a vizitat două sate din Căușeni

Cu această ocazie, Viceprim-ministrul a avut posibilitatea să se documenteze la fața locului și să discute cu managerii instituțiilor de învățământ care au împărtășit buna interacțiune dintre autoritățile centrale și APL, precum și dialogul eficient la nivel de comunitate.

Vicepremierul Oleg Serebrian a dat asigurări, că subiectele abordate în cadrul vizitei de lucru au fost luate în vizor. De asemenea, a fost menționată necesitatea instruirii funcționarilor din administrațiile publice locale pentru formarea capacităților de aplicare cu succes la programele de asistență oferite de donatorii externi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Petrocub a reușit să câștige cu 5 la 1 în amicalul jucat cu Farul Constanța

Petrocub a reușit să câștige cu 5 la 1 în amicalul jucat cu Farul Constanța Petrocub continuă pregătirea pentru preliminariile Ligii Campionilor. În ultimul joc...

Guvernul Germaniei oferă R. Moldova un grant de 15 milioane de euro

Guvernul Germaniei oferă R. Moldova un grant de 15 milioane de euro Guvernul Germaniei oferă un grant de 15 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii...

Peste 50 de cazuri de rujeolă la Sângerei , începând cu data de 5 mai

Peste 50 de cazuri de rujeolă la Sângerei , începând cu data de 5 mai Începând cu data de 5 mai și până în prezent,...

Tiraspolul critică rezoluția adoptată de Adunarea OSCE privind represiunile de pe malul stâng al Nistrului

Tiraspolul critică rezoluția adoptată de Adunarea OSCE privind represiunile de pe malul stâng al Nistrului Organul responsabil de relații externe al regiunii transnistrene a publicat,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.